Cauta

Anunțul vine de la Ministerul Educației. Vizează datele de desfășurare a probelor examenelor naționale: „În acest moment, nu se impune…”

(sursa foto: Facebook/Ministerul Educației - România)

Vin vești importante pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a – aflați înaintea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului, două examene majore pentru viitorul lor școlar. Care, conform calendarului oficial, ar trebui să înceapă în câteva zile. Doar că greva din educație, începută în 22 mai, nu s-a încheiat încă.

În acest moment nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale – susține Ministerul Educației, marți, 6 iunie, în urma întâlnirii avute cu reprezentanți ai elevilor, părinților și sindicatelor.

„Referitor la întâlnirea desfășurată astăzi, 6 iunie, între reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, vă comunicăm faptul că toți cei prezenți au agreat că, în acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale”, s-a menționat de la nivelul ministerului condus de către Ligia Deca, într-un comunicat.

De asemenea, Ministerul Educației transmite că a invitat reprezentanții federațiilor sindicale la o nouă întâlnire, pentru finalizarea negocierilor pe Contractul Colectiv de Muncă.

Minister: Numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate județele. Cu o excepție

În același comunicat transmis marți, 6 iunie, ministerul anunță că „a centralizat constant informații statistice” privind personalul din învățământul preuniversitar care a participat la protestul declanșat în 22 mai. S-au anunțat astfel cifre care ar reflecta situația actualizată, inclusiv la nivelulul Capitalei.

„Conform datelor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, situația, la nivel național, după adoptarea Ordonanței de Urgență 53/2023, se prezintă astfel:

În perioada 31 mai – 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic).

Față de datele primite în 31 mai, astăzi, 6 iunie, se constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate județele, cu excepția județului Covasna (+1,1%).

La nivel general, cei mai mulți angajați din sistemul preuniversitar și-au reluat activitatea în județele: Vâlcea (12,6%), Ialomița (11,8%), Teleorman (11%), Botoșani (10,3%), București (9%), Buzău (8%).

În perioada 31 mai – 6 iunie, și-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice.

La nivel național, conform raportărilor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, în 1.007 unități de învățământ procentul cadrelor didactice de participare la grevă este 0 (cu 168 de unități mai mult decât în 31 mai), iar în 233 de unități participă întregul personal didactic (cu 42 de unități de învățământ mai puțin față de 31 mai).

Precizăm că niciun județ nu a raportat o participare la grevă a personalului din învățământul preuniversitar de 100%.

Datele prezentate sunt cele transmise de inspectoratele școlare județene/al Municipiului București. Situația este dinamică, fiind monitorizată în permanență” – se menționează în același comunicat.

Ultimele stiri

  • O nouă boală: bășicatul!
  • KOnate: 185% mărire a salariului sau plec!
  • S-a aflat planul Guvernului! Vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse și anumite posturi
  • Pacostea oengistă
  • Ploi torențiale, vijelii și grindină. ANM a emis avertizări de vreme rea, inclusiv pentru Capitală – HARTA
  • Rezultatele la BACALAUREAT 2025, a doua sesiune, au fost publicate/Când se pot depune contestații
  • UPDATE. Dosarul accidentului de la 2 Mai. Decizia definitivă în cazul lui Vlad Pascu, amânată cu trei zile
  • Şedinţă la PSD, luni. Discuții privind OUG ce vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny: „Nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare”
  • Cutremur, luni, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 18 august
  • Mesajul lui Trump pentru Zelenski înainte de întâlnirea crucială de la Casa Albă: „Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!”/Cine va fi alături de liderul ucrainean
  • Exit mobile version