Cauta

Angajaţii Caselor de asigurări de sănătate protestează luni. Care le sunt nemulțumirile

sursa foto: Facebook/Blocul Național Sindical

Angajaţii Caselor de asigurări de sănătate întrerup lucrul, timp de două ore, în prima zi a acestei săptămâni, în semn de protest. Se reclamă „salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea şi complexitatea activităţii prestate”, dar se semnalează și pierderea personalului calificat şi reducerea drastică a numărului total de angajaţi, la nivel național, în ultimii ani.

Astfel, protestul de luni, 10 iulie, este programat să dureze două ore, în intervalul 10-12, timp în care angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) județene și din București ar urma să întrerupă lucrul.

„Blocul Național Sindical, alături de afiliatul său, Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează că, în data de 10 iulie 2023, în intervalul orar 10:00-12:00, toți angajații din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) județene, a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Singuranței Naționale și a Autorității Judecătorești vor protesta prin întreruperea lucrului timp de 2 ore”, a transmis, încă de zilele trecute, într-un comunicat de presă, Blocul Național Sindical (BNS).

Care e principalul motiv al protestului

Sindicaliștii se declară nemulțumiți de ceea ce consideră a fi salariile „foarte mici” în raport cu responsabilitatea și complexitatea muncii lor. Și nu e singurul motiv pentru care protestează.

Principalul motiv al protestului este reprezentat de salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat și reducerea drastică a numărului total de angajați, la nivel național, în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane. Situația a ajuns într-un punct în care concursurile de angajare nu mai atrag candidați întrucât salarizarea a devenit extrem de nemotivantă, în raport cu volumul uriaș de muncă”, se menționează în același comunicat de presă.

Sindicaliștii vin cu exemple din care să reiasă „volumul impresionant de activitate”

Sursa citată a transmis și câteva exemple considerate a fi relavante în privința columului de muncă al angajaților din sistemul CNAS/CAS.

„În câteva exemple, subliniem volumul impresionant de activitate desfășurat anual în sistemul CNAS/CAS. Astfel, în vederea decontării, se verifică aproximativ 8.500.000 de certificate medicale, 54.000.000 de rețete și 5.700.000 de bilete de trimitere către laboratoare. De asemenea, se decontează 113.000.000 de servicii de medicină primară, 37.000.000 de consultații în ambulatorii clinice și 8.000.000 de servicii medicale spitalicești. Programul Național de Sănătate asigură tratamentul pentru 2.000.000 de bolnavi gravi, iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la suma de 54 miliarde de lei, cel mai mare din țară din sistemul public.

În aceste condiții, în ultimii ani, numărul posturilor ocupate în sistemul de asigurări de sănătate public s-a redus de la 4.028 la doar 2.815, din cauza salariilor foarte mici în raport cu volumul, complexitatea și responsabilitatea activității”, se argumentează în același comunicat.

Sindicaliștii cer soluționarea problemelor expuse la nivelul Casei Naționale de Sănătate și a Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și atrag atenția că întârzierea rezolvării problemelor și întreruperea activității prin declanșarea conflictului de muncă vor avea următoarele consecințe:

„Nedecontarea prestațiilor medicale ale furnizorilor de servicii medicale (spitale, laboratoare, etc.) va genera tensiuni sociale majore, prin neplata salariilor personalului angajat, al voucherelor de vacanță, etc., și va pune în pericol continuitatea tratamentelor pentru pacienții cronici, inclusiv pentru beneficiarii programelor naționale de sănătate, pentru care medicația este vitală.

Serviciile furnizate de angajații CAS, cum ar fi eliberarea formularelor, cardurilor naționale/europene, procesarea cererilor pentru dispozitive medicale și eliberarea adeverințelor, nu vor putea fi prestate.

Cererile de recuperare a sumelor reprezentând concedii medicale depuse de angajatori nu vor fi plătite”.

Apel către autorități: „Să ia măsuri imediate pentru rezolvarea problemelor semnalate”

Sindicaliștii fac apel la autorități să ia măsuri imediate pentru soluționarea problemelor pe care le-au semnalat.

„Menționăm că lucrătorii din sistemul național de asigurări de sănătate sunt cei care contractează validează, verifică și decontează serviciile realizate de toți furnzorii din sistemul național de sănătate.

În consecință, facem un apel urgent către autorități să ia măsuri imediate pentru rezolvarea problemelor semnalate. Ne dorim să găsim soluții viabile și să reîntregim sistemul de asigurări de sănătate cu specialiști corect plătiți, astfel încât să putem continua să oferim servicii de calitate populației și să asigurăm condiții decente de trai și de muncă angajaților noștri”, au mai precizat sindicaliștii, în comunicatul transmis înainte de protestul de luni.

Ultimele stiri

  • Gabriela Firea, a doua scrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Domnule primar, sunteți serios?”
  • Real Madrid, regina Europei
  • Reputația Americii, în pumnii lui Trump
  • Politica de condamnare. Cum va juca Biden cartea vinovăției lui Trump?
  • Burse, cluburi, suporteri. Cât de rentabile sunt acțiunile în fotbal?
  • Băncile globale trag alarma: reglementările ecologice, un nou tip de risc imobiliar
  • Întâlnire de gradul 3!
  • Summitul lui Zelenski, mult zgomot pentru nimic?
  • Afaceri în stil american: Big Pharma și Big Marijuana
  • Să fie primit, liberalilor! Partidele europene, susținute de donațiile companiilor americane de tehnologie
  • Exit mobile version