Cauta

Alertă la Costinești. Peste 20 de turiști, printre care și copii, au ajuns la spital! „Acuzau stări de rău și vărsături”

Alertă la Costinești. Peste 20 de turiști, printre care și copii, au ajuns la spital! „Acuzau stări de rău și vărsături” - Ziarul National

Vacanță cu emoții, pentru mai mulți turiști aflați pe litoral. Oamenii au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce le-a fost rău.

Mai mulți turiști aflați în Costinești, inclusiv șase copii, au ajuns la spital după ce s-au simțit rău. În ajutorul lor au intervenit cadrele medicale de la ambulanță, nu mai puțin de 21 de persoane fiind preluate de ambulanțe și duse la spital, pentru mai multe investigații de specialitate și tratament.

Potrivit Mediafax, 21 de turiști, inclusiv 6 copii, au fost preluaţi cu ambulanţele de la o vilă din Costinești după ce au acuzat stări de greaţă şi vărsături. În primă fază, apelul la 112 anunța 8 cazuri cu indigestie.

După ce s-a făcut o evaluare a stării de sănătate a persoanelor care nu se simțeau bine, cadrele medicale au decis că în cazul a 21 dintre ele se impune transportul la spital.

Astfel, cadrele medicale au preluat și transportat la UPU Constanța în total 21 de turiști – 11 femei, 4 bărbați și 6 copii, iar la vila respectivă a rămas o ambulanţă pentru evaluarea altor pacienţi, conform sursei citate.

Purtător de cuvânt ISU Dobrogea: Persoanele acuzau stări de rău și vărsături, stări febrile

Un reprezentant al ISU Dobrogea a explicat faptul că persoanele acuzau stări de rău și vărsături, dar și stări febrile.

„Noaptea trecută, în jurul orei 23:00, am fost solicitați, prin apeluri la 112, să intervenim în stațiunea Costinești, acolo unde mai multe persoane acuzau stări de rău și vărsături.

La fața locului au fost alocate mai multe resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea: o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.

Sosiți la fața locului, colegii mei au evaluat medical mai multe persoane. Ulterior, 21 de persoane au fost preluate de ambulanțe și transportați la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Constanța pentru investigații medicale amănunțite.

Toate persoanele acuzau stări de rău și vărsături, stări febrile”, a declarat, marți dimineață, într-o intervenție la Antena 3, Ana-Maria Stoica, purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea.

Ultimele stiri

  • Horoscop 22 decembrie 2025 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Exit mobile version