Cauta

Alertă în rândul salvatorilor: accident cu cinci răniți! O mașină s-a răsturnat

Alertă în rândul salvatorilor: accident cu cinci răniți! O mașină s-a răsturnat - Ziarul National

(sursa foto: giurgiuveanul.ro)

Mai multe echipaje ale salvatorilor au intervenit de urgență, joi dimineață, pentru a le acorda ajutor persoanelor care au avut de suferit de pe urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Accidentul a avut loc la kilometrul 41 al autostrăzii A1, în județul Giurgiu, pe sensul de mers către Pitești, potrivit news.ro. Unul dintre autoturisme a părăsit carosabilul, salvatorii care au ajuns în zonă găsindu-l răsturnat în pădurea de lângă drum.

Cinci oameni au fost răniți, fiind preluați de ambulanțe pentru a fi duși la spital. Toate cele cinci persoane care au avut de suferit de pe urma acestui accident se aflau în același autoturism, cel care s-a răsturnat, din câte s-a aflat din direcția ISU Giurgiu. E vorba despre trei femei și doi bărbați.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje – atât medicale, cât și de la pompieri. Momentan nu se cunosc exact cauzele care au dus la producerea nefericitului eveniment rutier.

A fost accident și pe DN 66 Târgu Jiu – Petroșani

Din păcate, nu a fost singurul accident de circulație ce a avut loc în dimineața acestei zile. Conform datelor anunțate de către reprezentanții Centrului Infotrafic, doi oameni au fost răniți în urma unui incident rutier ce a avut loc pe DN 66 Târgu Jiu – Petroșani (Defileul Jiului), la kilometrul 122+100.

În acest accident au fost implicate un autoturism și un autocamion. În urma impactului, circulația rutieră în zonă a fost afectată temporar.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Silver Spenders își deschid portofelele pentru consum
  • 2026 – Tot pe sărăcie, tot cu „slava” în gând
  • Cifre zguduitoare. Ratele tulburărilor de autism la copiii vaccinați, cu 549% mai mari decât la nevaccinați
  • Silicon Valley se pregătește pentru revoluția roboților
  • Protestele Generației Z. Ce țări s-ar putea confrunta cu tulburări sociale în 2026
  • Inteligența artificială devorează planeta? Cursa gigantismului
  • România nu mai are niciun titular în Serie A!
  • Măsuri disperate la Bruxelles. Cum vor să forțeze achiziția camioanelor electrice?
  • Chivu face curățenie generală la Inter. Veteranii, OUT!
  • Exit mobile version