Cauta

Alertă alimentară! Atenţie la acest produs, care se găseşte în supermarket! Conţine prea mult opiu

Inspectorii sanitar-veterinari au efectuat mai multe controale, în magazine, de unde au fost retrase de la raft zeci de kilograme din acest produs.

Totul a pornit în urma unor controale făcute de DSV Alba, în urma unor sesizări primite prin Sistemul de Alertă Rapidă pentru Alimente şi Furaje.

Saci de mac cu prea mult opiu

În urma notificărilor primite în cadrul sistemului de alertă rapidă pentru alimente și a investigațiilor efectuate de specialiști, s-a constatat că în unele magazine din județul Alba erau comercializate pungi cu semințe de mac ce nu îndeplineau standardele necesare pentru a fi achiziționate de către consumatori români.

Verificările au relevat că semințele de mac conțineau o cantitate de opiu mult mai mare decât cea permisă de lege.

Prin urmare, au fost retrase nu mai puțin de 74 de kilograme de semințe de mac din centrele comerciale. Autoritățile au acum o nouă misiune: să identifice locul în care s-a produs eroarea care a permis comercializarea acestui produs.

Opiul, agent narcotic

De ce este peroculos opiul într-o cantitate prea mare? Opiul care se extrage din mac are proprietăți narcotice, fiind folosit ca somnifer, calmant, dar și ca stupefiant. Iar cei care cultivă mac au nevoie de autorizație specială.

Acum se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate de ce cantitatea de opiu din macul care se vindea în magazine era atât de mare.

Sancțiunile au fost aplicate la supermarketuri, restaurante, unități de tip catering, fast-food şi brutării din zonele Alba Iulia, Sebeş, Aiud, Ocna Mureş, Câmpeni şi împrejurimi, respectând principiul gradualităţii şi în funcţie de gravitatea neconformităților constatate.

Ultimele stiri

  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Exit mobile version