Cauta

Accident mortal în Brașov, marți dimineață. Salvatorii au scos trei victime

Accident mortal în Brașov, marți dimineață. Salvatorii au scos trei victime - Ziarul National

Accident mortal în Brașov, marți dimineață. Salvatorii au scos trei victime

O persoană a murit și alte două au fost rănite, marți, 6 iulie, după ce două mașini s-au ciocnit la intrarea în Brașov dinspre Cristian. Traficul se desfășoară cu dificultate.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, pe DN 73, la intrarea în municipiul Brașov dinspre Cristian, județul Brașov, informează Mediafax.

Potrivit IPJ Brașov, în urma accidentului au rezultat 3 victime. Două dintre acestea au fost transportate la spital, pentru cea de-a treia victimă fiind declarat decesul de către cadrele medicale.

Dubă cu deţinuţi, lovită de un tramvai

O autospecială a Penitenciarului Arad a fost implicată, luni seara, într-un accident, într-o intersecţie din Timişoara. Autovehiculul venea dinspre Spitalul Judeţean, pe contrasens, şi se îndrepta spre podul Michelangelo.

Autocamionul circula cu girofarurile pornite şi, conform poliţiştilor, transporta 13 deţinuţi. Deşi impactul a fost puternic, iar tramvaiul a fost avariat serios în partea din faţă, nimeni nu a fost rănit. Imagini cu momentul accidentului au fost prezentate de siteul Tion.ro.

Dubă cu deținuți, lovită de tramvai pe strada Cluj. Șoferul era pe contrasens

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version