Cauta

Accident cu șase victime. Mai multe echipaje ale salvatorilor au intervenit pe DN2A, în Ialomița

Accident cu șase victime. Mai multe echipaje ale salvatorilor au intervenit pe DN2A, în Ialomița (sursa foto. Facebook/ISU Ialomița)

Salvatorii au ajuns cu mai multe echipaje, miercuri dimineață, pe DN 2A, la locul unui accident rutier soldat cu mai multe victime.

Două autoturisme au fost implicate în nefericitul eveniment rutier ce a avut loc pe raza județului Ialomița, mai precis între localitățile Slobozia și Bucu. Șase oameni s-au aflat în atenția salvatorilor care au intervenit de urgență la locul unde s-a produs coliziunea rutieră. Patru dintre aceștia au fost duși la spital, pentru continuarea investigațiilor de specialitate.

sursa foto FacebookISU Ialomița

”Din evenimentul rutier au rezultat șase victime, care au fost monitorizate de echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior doar patru dintre victime au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia”, din câte au anunțat reprezentanții ISU Ialomița.

La locul intervenției au ajuns o autospecială SMURD și trei ambulanțe de la SAJ Ialomița, precum și o autospecială de descarcerare și o mașină de pompieri, dotată cu apă și spumă.

sursa foto FacebookISU Ialomița

Cauzele care au dus la producerea accidentului rutier urmează să fie stabilite de către polițiștii care se ocupă de ancheta în această privință.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Alertă națională. În plină criză energetică și cu prețuri majorate, profiturile Hidroelectrica s-au prăbușit
  • Exit mobile version