Cauta

A fost iar aglomerație la metrou, în Capitală. Explicații de la Metrorex – VIDEO

A fost iar aglomerație la metrou, în Capitală, de această dată după o defecțiune la un tren (sursa foto: captură video Antena3)

Încă o problemă apărută la metroul bucureștean a produs aglomerație la nivelul peronului în care călătorii așteaptă sosirea trenurilor în stație. S-a întâmplat la mai puțin de o săptămână de când fuseseră surprinse imagini cu un veritabil puhoi în subteran, în condițiile în care nu s-a mai putut păstra distanțarea fizică recomandată de specialiști, mai ales într-o perioadă în care numărul cazurilor noi de COVID a crescut îngrijorător.

De această dată a fost vorba despre o defecțiune de natură tehnică apărută la o garnitură care circula fără pasageri, din câte a transmit compania care asigură transportul în comun în subteran. ”Metrorex informează că astăzi, 13.10.2020, începând cu ora 8:15, pe distanță Preciziei- Eroilor 1 de pe Magistrala 3, circulația trenurilor de metrou s-a desfășurat cu dificultate, urmare a unei defecțiuni tehnice apărute la un tren fără călători”, au informat reprezentanții companiei.

Ca urmare a acestei situații, s-a reorganizat temporar circulația trenurilor de metrou, în vederea fluidizării traficului, astfel că ”s-a circulat în sistem pendulă pe tronsonul Preciziei-Lujerului, iar trenurile cu direcția Anghel Saligny au întors la stația Lujerului”.

Totodată, reprezentanții Metrorex susțin că ”începând cu ora 8:55, circulația pe Magistrala 3 a fost reluată în condiții normale”.

Două urgențe medicale într-o zi

În urmă cu aproape o săptămână, miercuri, 7 octombrie mai exact, când a fost o aglomerație semnificativă la metrou, compania anunța că au fost sesizate două urgențe de natură medicală la metrou. Prima în cursul dimineții, în jurul orei 7, când ”pe Magistrala 1 de metrou, circulația trenurilor de metrou s-a desfășurat cu dificultate din motive independente și nedorite de Metrorex (urgență medicală ce a necesitat intervenția echipajelor SMURD, care au acționat la fața locului – în tren, conform procedurilor medicale)”, iar cealaltă în cursul serii.

”Metrorex informează că astăzi, 07.10.2020, începând cu ora 18:32, din cauza unei urgențe medicale semnalate într-un tren la stația de metrou Timpuri Noi, pe Magistralele 1 și 3, circulația trenurilor de metrou se desfășoară cu dificultate. La acest moment, sunt realizate procedurile medicale ce se impun în astfel de situații, respectiv intervenția echipajelor SMURD”, transmiteau la acel moment oficialii companiei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Lovitură pentru ANAF: cererea de sechestru împotriva familiei Iohannis, respinsă
  • COP30, evacuată de urgență după izbucnirea unui incendiu. Mii de participanți au fost evacuați
  • Extrema dreaptă, spaima progresiștilor UE
  • HAIDUCIE girată de Bolojan: Fiscul, asmuțit pe tot ce înseamnă capital românesc!
  • CEC Bank, sabotată din interior. Curtea de Conturi cere recuperarea prejudiciilor de la angajații băncii
  • VIDEO Horațiu Potra, adus în România
  • Coborâm în iadul de la Istanbul!
  • Noua invazie a mașinilor hibrid plug-in chinezești în Europa
  • S-a stabilit. Nimic pentru industria de apărare. Banii împrumutați de România, folosiți pentru importuri de armament
  • Exit mobile version