Cauta

România rămâne fără medici de familie. La țară, situația e critică!

România rămâne fără medici de familie. La țară, situația e critică! - Ziarul National

Este criză de medici în toată Europa. Deficitul de personal din spitale se apropie de două milioane, iar statele occidentale caută doctori bine pregătiți, inclusiv în România.

Potrivit datelor de la Colegiul Medicilor, în jur de 450 de localităţi din România nu au medic de familie. Mai grav este că dintre cei 10.000 de medici de familie din ţară, jumătate au peste 61 de ani şi în scurt timp vor ieşi la pensie. Iar înlocuitori sunt din ce în ce mai puţini.

Criză de medici în mediul rural

Mulţi sunt atrași în continuare de ţările din Occident, care la rândul au un deficit mare de personal. În acest context, Colegiul Medicilor a cerut suplimentarea numărului de locuri de la rezidențiat pentru medicina de familie, după ce anul acesta au fost scoase la concurs doar 321 de locuri.

„2,2% din medicii de familie au sub 35 de ani. În 10 ani nu vom mai avea medicină de familie decât în centrele universitare. Există un risc major de colaps a medicinei de familie. Practic este o problemă de strategie națională”, a declarat Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor.

Vârsta medie a medicilor de familie este de peste 55 de ani

România se confruntă cu un deficit de medici, iar singura soluție este că numărul de locuri la rezidențiat să se dubleze. Mulți tineri termină facultatea, dar nu au posturi libere pentru a învăța meserie.

„Colegiul Medicilor din România atrage atenția că anul acesta au fost scoase la rezidențiat doar 321 de locuri pentru medicina de familie, dar că acest număr este insuficient având în vedere datele ce arată necesarul efectiv pentru medicina de familie la nivel național”, arată reprezentanții CMR.

Reprezentanții CMR mai spun că pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialitățile deficitare, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului pe fiecare specialitate și suplimentarea locurilor la rezidențiat în special pentru medicina de familie.

Ultimele stiri

  • Firma fondată de Dragoș Pîslaru, șeful de la MIPE, contracte de milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • UPDATE. Percheziții urmate de audieri. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, adus la DNA – VIDEO
  • Exit mobile version