Cauta

Nicușor Dan se opune carantinării Capitalei. „Nu este necesară”

Noul primar vine cu o veste proastă despre Târgul de Crăciun din acest an (sursa foto: Facebook)

Noul primar general al Capitalei, Nicușor Dan consideră că în acest moment nu este nevoie de carantinarea Bucureștiului, chiar dacă rata de infecţie a ajuns la 3,78/1.000 locuitori.

De asemenea, în legătură cu numărul insuficient de paturi la secțiile de ATI din spitale, Nicușor Dan a afirmat că unităţile spitaliceşti din Bucureşti au tot ce trebuie pentru combaterea pandemiei, însă este lipsă de resursă umană.

Paturile pentru ATI se pot cumpăra, dar nu există suficient personal sanitar

Paturile se pot cumpăra în măsura în care este nevoie de ele, dar nu există personal specializat care să le deservează, a afirmat Nicușor Dan.

„ Din punctul de vedere al dotărilor avem tot ce ne trebuie, suntem la limită cu resursa umană”, a spus primarul general.

Când i s-a atras atenţia că mai mulţi directori de spitale se plâng de lipsa paturilor de ATI, primarul general a declarat: „Paturi de ATI avem şi putem să achiziţionăm în ritmul în care este nevoie de ele, nu este o problemă cu asta, în schimb este o problemă cu medicii care să deservească aceste paturi de ATI. (…)

Există, de asemenea, oameni care sunt trimişi de la Bucureşti în alte oraşe din ţară, aceasta este situaţia la acest moment. Însă, ce v-am spus eu… v-am spus că în infrastructura spitalicească din Bucureşti există suficiente paturi şi instrumente pentru necesarul de la acest moment. Problema însă este la resursa umană”, a spus Nicușor Dan la Antena 3.

Nicuşor Dan crede că problema pesronalului se poate rezolva „prin detaşări pe care le dispune şeful DSU (…) autoritatea locală poate să nu pună piedici şi să-şi dea concursul”.

„Nu este necesară carantina în București”

În ceea ce priveşte carantinarea Bucureştiului, primarul general consideră că nu este necesară în acest moment.

Bucureşti: 900 infecţii în 24 de ore. Rată infecţie 3,78/1.000 locuitori.  Cel mai ridicat număr de cazuri în 24 de ore – 1.129 (29 octombrie 2020). Total cazuri: 35.147 persoane infectate.

Ultimele stiri

  • Creșterea impozitelor pe proprietate: măsură pentru finanțarea investițiilor locale
  • România, pacient la terapie intensivă: Bolojan spune că „nu există soluții magice”, doar plapumă scurtă și datorie lungă
  • Alege ce citești
  • Maia Sandu, în centrul atenției: liderii europeni, SCUT în jurul său (FOTO)
  • Companiile etalon din sectorul energetic, profitabilitate de 23% din cifra de afaceri
  • Marea confruntare: Xiaomi vs Tesla și Apple
  • Primarul Mangaliei, arestat. Cristian Radu este acuzat de 5 fapte de luare de mită
  • Republica Specialilor: magistrații vor pensii, Nicușor – controlul SRI și SIE!
  • Măsuri fiscale 2025: schimbări radicale care vor lovi buzunarele românilor
  • Creștere uriașă a cererii de petrol la nivel global. UE, înțepenită, păgubos, în tranziția verde
  • Exit mobile version