Cauta

La 6 ani de când a devenit preşedinte, Iohannis şi-a dat seama că România are nevoie de o reformă a sistemului sanitar

Klaus Iohannis

La 6 ani de când a devenit preşedinte, Iohannis şi-a dat seama că România are nevoie de o reformă a sistemului sanitar

Klaus Iohannis le-a transmis celor din Guvern, dar şi celor din Opoziţie, că România are nevoie de o reformă a sistemului sanitar. Toate acestea, după tragedia de la Spitalul Judeţean Neamţ, unde, în urma unui incendiu de la secţia ATI, au murit 11 oameni.

Şeful statului a menţionat că se impune regândirea instrumentelor legislative şi financiare pentru a permite o susţinere a sistemului de service şi mentenanţă a tehnicii spitaliceşti.

Au fost identificate deja câteva soluţii concrete care vor fi preluate de autorităţi şi puse în aplicare. În primul rând, este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen, şi a reţelelor electrice.

Aici am găsit împreună soluţia pregătirii unui program de finanţare bine pus la punct, folosindu-ne de fondurile europene, o resursă foarte valoroasă şi la îndemână pentru dezvoltarea sistemului medical din România. În al doilea rând, se impune regândirea instrumentelor legislative şi financiare care să permită o susţinere a sistemului de service şi mentenanţă a tehnicii spitaliceşti.

Un rol important îl are resursa umană şi când spun aceasta mă gândesc la inginerii medicali, care trebuie valorificaţi şi implicaţi mai mult în partea de funcţionare spitalicească. Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma din sănătate, aflat în plin proces de elaborare la Ministerul Sănătăţii„, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis vrea şi legi noi în Sănătate

Se impune regândirea instrumentelor legislative și financiare care să permită o susținere a sistemului de service și mentenanță a tehnicii spitalicești. Un rol important îl are resursa umană și când spun aceasta mă gândesc la inginerii medicali, care trebuie valorificați și implicați mai mult în partea de funcționare spitalicească.

Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma din sănătate, aflat în plin proces de elaborare la Ministerul Sănătății.

Traversăm o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul nostru medical, care a scos în evidență toate deficiențele structurale neglijate ani și ani de zile. Tocmai pentru că ne-am lovit de atât de multe probleme, se lucrează de câteva săptămâni bune la o viziune coerentă în acest domeniu, care să fie transpusă în legi și reglementări clare„, a adăugat Iohannis.

Preşedintele şi-a adus aminte că sistemul sanitar e praf, după 6 ani la Cotroceni

Împreună cu Guvernul, sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat, de fapt, în România după 1989, adică să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lungă durată, care însă nu mai poate fi amânat și care trebuie să demareze imediat ce în Parlament vom avea o nouă majoritate, responsabilă și deplin angajată în slujba binelui românilor. Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Concluzia serii este că președintele a promis o modernizare a sistemelor de gaze, în special oxigen, din spitale, dar și a infrastructurii electrice. De asemenea, se caută soluții pentru a asigura o mentenanță optimă aparaturii.

Ultimele stiri

  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Ministrul Muncii, întrebat dacă vor fi bani de pensii până la sfârşitul anului: „Vor fi dacă vom face niște economii” – VIDEO
  • Oferta publică de cumpărare Fondul Proprietatea SA.
  • Exit mobile version