Cauta

Vine dezastrul! Sute de mii de români, executați silit

Peste 350.000 de contracte de credit ale românilor, ale căror rate au fost suspendate, urmează să intre în executare silită. Situația financiară a românilor este mult mai gravă decât la începutul stării de urgență, cei mai mulți fiind plătiți parțial, prin șomaj tehnic, sau, pur și simplu, rămași fără loc de muncă, atrage atenția avocatul prof. Gheorghe Piperea.

Numărul șomerilor din țara noastră va ajunge, în scurt timp, la peste 1,5 milioane, în condițiile în care falimentele firmelor se țin lanț. Prima consecință va fi imposibilitatea achitării ratelor suspendate, fapt care va aduce executări silite și evacuări din locuințe ale debitorilor, avertizează avocatul Gheorghe Piperea. ”La data de 31 decembrie expiră acele nouă luni de zile pe care le-au acordat ca încetare a efectelor contractelor persoanelor fizice cu băncile. În secunda doi, acele credite vor fi executate silit, fiind declarate ca scadente anticipat.

În mod evident, ratele care ar urma să fie plătite vor conține și dobânzile din perioada aceasta de nouă luni de zile, ceea ce înseamnă că sunt mai mari. Asta în condițiile în care, în privința debitorilor, nu s-a întâmplat nimic bun, dimpotrivă, în proporție foarte, foarte ridicată, oamenii aceia vor fi ori cu salariile înjumătățite, pentru că sunt sau au fost în șomaj tehnic, ori fără salarii, pentru că între timp, întreprinderile la care lucrau au dat faliment. Iar falimentele vor fi extrem de multe”, ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea. Acesta susține că vor urma foarte multe executări silite și evacuări din locuințe, fapt care va genera și foarte multe probleme sociale.

Firmele își închid porțile

Potrivit statisticilor, în ultimele două luni, în România, numărul insolvențelor s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai lovit sector a fost, fără îndoială, HoReCa, măsurile restrictive fiind menținute exagerat de mult de către Guvern. Fără veniturile importante care ar fi trebuit obținute în perioada de vară, domeniul restaurantelor și cafenelelor nu va putea supraviețui. ”Încă de acum patru luni zile s-a preconizat că vor intra în faliment circa 200.000 de societăți, dar eu cred că numărul va fi mult mai mare. Falimentele vor veni pe parcurs, pe măsură ce băncile vor începe să execute silit IMM-urile. Plus că firmele sunt în pericol și din perspectiva Fiscului, care va începe executările silite din 25 octombrie. Acum s-a anunțat, spre exemplu, că sunt foarte probabile încă 500.000 de concedieri, care se adaugă celor un milion de concedieri din ultimele șase luni”, ne-a precizat avocatul prof. Gheorghe Piperea.

Băncile se clatină

Concedierile și falimentele vor avea consecințe directe și asupra băncilor, pentru că numărul clienților acestora se va înjumătăți. Din patru milioane de clienți pe care îi au băncile în momentul de față, ar putea rămâne cu vreo două, ne spune av.prof. Gheorghe Piperea. ”Oricâte programe de susținere a băncilor ar aplica ministrul Cîțu, tot nu se va putea ajunge la nimic bun pentru bănci. Așadar, cele 2,8 miliarde de lei profit în semestrul I al acestui an ar putea fi și ultimul din anii următori. Din 2021, lucrurile se vor schimba în mod categoric, pentru că vor mai rezista foarte puține bănci și este de așteptat să se producă fuziuni și cumpărări pe nimic ale băncilor mici. Grav este că noi nu mai avem de unde să ne împrumutăm, pentru că domnul acesta, Cîțu, a făcut împrumuturi de vreo 105-110 miliarde de lei și nu se știe ce-a făcut cu ei, a făcut praf deficitul bugetar, a făcut praf gradul de îndatorare. Mai mult decât atât, a făcut aceste împrumuturi în baza convingerii prostești că vor veni cei 80 de miliarde de euro de la UE și că vor veni imediat. Deocamdată, însă, Parlamentul European a respins planul celor 27 de șefi de state de finanțare pe motiv de Covid. Dacă totuși va fi aprobat, banii ăia nu intră imediat și nici gratuit. Așadar cine și-a făcut calcule că vin bani de la UE este un supernaiv”, a mai afirmat av.prof.Gheorghe Piperea.

Ultimele stiri

  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Trump susține că intruziunea unor drone în Polonia ar fi putut fi o „eroare” din partea Rusiei: „Dar, indiferent de situație, nu sunt mulțumit de…”
  • Telemedicina în România: de la pionierat la acces echitabil la îngrijire medicală
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version