Premierul Ilie Bolojan s-a trezit întâmpinat cu huiduieli, în momentul în care a ajuns, vineri, 16 ianuarie, în fața Palatului Culturii din Iași.
Până să ajungă să dea ochii și să discute cu primarii liberali, pentru că social-democrații au anunțat deja că spun pas! întrevederii cu Bolojan, premierul a fost primit cu huiduieli de către ieșenii supărați pe măsurile decise de Guvernul pe care-l conduce actualul șef al PNL.
Aflat la Iași, vineri, pentru o întâlnire cu primarii, pe teme de administrație, Ilie Bolojan a fost huiduit de câtev, în fața Palatului Culturii. „Primirea” de care a avut parte șeful Guvernului vine în contextul nemulțumirilor tot mai mari pe care le au oamenii față de majorarea taxelor și a impozitelor, dar și față de celelalte măsuri de austeritate decise de Executiv.
Citiți și: „Reforma” lui Bolojan: PNL coboară sub USR în sondaje!
„Trădătorule!”/„Nu vă este ruşine?”
La scurt timp după ce Bolojan a coborât din maşină, oamenii au început să huiduie și să strige „trădătorule!”. Un bărbat i s-a adresat premierului, întrebându-l „Nu vă este ruşine?”. Omul nu a primit un răspuns la această întrebare.
De altfel, Bolojan le-a zâmbit celor care strigau împotriva sa, când a coborât din mașină, și și-a continuat drumul către sala de sedințe unde urma să aibă loc întâlnirea, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Guvernul a anunțat o întâlnire a premierului, astăzi, cu primarii din Iași. Ilie Bolojan va avea discuții și cu aleșii locali din Botoșani, tot pe teme legate de administrație.
„Sunt astăzi în Iași și mâine în Botoșani pentru a discuta cu oamenii din administrație locală despre două aspecte. În primul rând, despre cum punem în practică cel mai important proiect de conectivitate în Moldova, cele două capete de autostradă înspre Suceva-Siret și Iași-Ungheni, a căror finanțare a fost aprobată ieri de către Comisia Europeană.
Este important ca în afară de ceea ce fac cei de la Ministerul Transporturilor și companiile care pun în practică aceste proiecte, administrația locală să creeze condiții, pentru ca după ce se semnează contractele de proiectare și execuție – care toate ar urma să fie semnate în primăvara acestui an – să putem să pregătim lucrările în așa fel încât din toamna acestui an sau cel mai târziu, din primăvara anului viitor, aceste lucrări să înceapă. Cele două proiecte, fiind finanțate prin programul SAFE, care este un program dedicat apărării, dar finanțează și aceste axe conective cu profil dual civil și militar, trebuie finalizat până în 2030”, a declarat Bolojan, vineri, în fața presei.
Un alt subiect va fi legat de taxele și impozitele locale. „Un alt punct pentru care sunt aici (…) este să discutăm cu administrațiile locale despre măsurile care sunt luate astăzi în administrație, ceea ce înseamnă bugetul de stat care va fi aprobat în luna februarie, aspectele care țin de taxele și impozitări locale care au fost adoptate în luna decembrie, finanțările prin programul „Anghel Saligny” și toate aspectele care țin de administrația locală în așa fel încât să creăm condiții pentru ca primarii să poată performa, iar administrația să fie în serviciul cetățenilor”, a mai afirmat Bolojan.
Premierul a dat doar o scurtă declarație, fără a accepta întrebări din partea jurnaliștilor care ar fi vrut să facă acest lucru.
PSD Iași: Premierul „Taie-Tot”, acest propovăduitor al austerităţii
Deja încă de dimineață PSD Iaşi a anunţat că primarii social-democraţi din judeţ nu vor fi prezenţi la discuţiile de vineri cu premierul Ilie Bolojan, motivând că întrunirea este „una pur formală” şi că „deciziile de reduceri bugetare au fost deja luate”.
„Premierul „Taie-Tot”, liberalul Ilie Bolojan, acest propovăduitor al austerităţii, vine la Iaşi, astăzi, să se întâlnească cu primarii din judeţ. Întrunirea este, însă, una pur formală: deciziile de reduceri bugetare au fost deja luate. Adoptarea măsurilor de austeritate, fără o consultare reală cu toate părţile implicate, va avea efecte dramatice asupra comunităţilor locale. Ignorarea partenerilor politici şi a opiniei publice este inacceptabilă.
După o atentă analiză, primarii PSD din judeţul Iaşi au decis să nu participe la convocarea făcută de Ilie Bolojan. Pentru că PSD nu vrea să legitimeze austeritatea, nu vrea să gireze tăierile, nu vrea sărăcie”, precizează reprezentații PSD Iaşi, într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook.
sursa foto: captură video