Cauta

USR vrea să-i scape pe medici de malpraxis

Parlamentarii încearcă să-i protejeze pe medicii din spitalele Covid

Valurile de plângeri penale împotriva medicilor, înregistrate în ultima perioadă, i-au determinat pe parlamentarii USR-PLUS să sară în apărarea acestora și să-i protejeze. Astfel, potrivit unui proiect de lege, oftalmologii, ginecologii, precum și medicii din alte specialități care au tratat bolnavii Covid vor fi acoperiți de asigurarea malpraxis și scoși de sub răspunderea legală.

Protocolul tratamentului pentru pacienții Covid, publicat în Monitorul Oficial de Ministerul Sănătății, i-a scutit pe medici de orice bătaie de cap în a gândi și în a încerca să-și salveze pacienții. Așa a fost posibil ca, de la începutul pandemiei, bolnavii Covid să fie tratați de psihiatri, oftalmologi, ortopezi sau cine știe ce alte specializări care nu aveau nicio legătură nici cu bolile infecțioase și nici cu pneumologia. Aplicat mecanic, tratamentul din protocol a produs multe victime, mai ales că medicamentele folosite agravau comorbiditățile pacienților Covid. Sindicatele din Sănătate au cerut în nenumărate rânduri ca medicii să fie absolviți de orice vină atunci când efectuau tratamente în afara specializărilor pe care le aveau, existând temerea că vor răspunde civil și penal pentru decesele provocate. Iată că acest coșmar s-a adeverit, iar rudele celor morți au început, în număr din ce în ce mai mare, să facă plângeri penale împotriva celor care i-au ucis pe cei dragi. ”Odată cu creşterea marcată a numărului de pacienţi a fost nevoie de transformarea multor secţii, care acordau servicii medicale în diferite alte specialităţi, în secţii Covid, pentru a asigura asistențta medicală în spitalele de faza a II-a sau în spitalelor de suport. De asemenea, au trebuit angrenaţi în acest efort colectiv al corpului medical medici din alte specialităţi medicale decât boli infecţioase sau pneumologie: internişti, balneo-fizioterapeuţi, chirurgi, ortopezi, orl- iști, urologi etc. Legea 95/2U06 prevede însă, pentru medici, obligaţia de a acorda asistenţă medicală fără a depăşi limitele specialităţii medicale, conform avizului de liberă practică eliberat de Colegiul Medicilor”, se arată în propunerea legislativă a parlamentarilor USR-PLUS.

Liber la profesare fără competențe

Potrivit proiectului de lege, care completează Legea 95/2006, profesia de medic se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însușite, cu anumite excepții. ”Prin excepţie de la prevederile art.386, restricţiile privind acordarea asistenţei medicale în limitele specialităţii nu se aplică medicilor care, pe perioada instituirii stării de urgenţă sau a stării de alertă, au fost desemnaţi să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii”, se prevede în proiectul de act normativ. Legea 95/2006 arată clar că personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară. Excepția este completată în proiect de o alta, astfel că personal medical nu va răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei nici când acesta este desemnat pe perioada instituirii stării de urgenţă sau a stării de alertă să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii.

Firmele de asigurări nu vor accepta

Asigurările de malpraxis, care sunt obligatorii atât pentru cadrele medicale, cât și pentru unitățile sanitare, au suscitat controverse și nemulțumiri de-a lungul timpului. Medicii se plângeau adeseori că aceste asigurări sunt de formă și că firmele exclud foarte multe situații din acoperirea malpraxisului. Proiectul de lege al USR-PLUS introduce însă obligativitatea pentru firmele de asigurări de a acoperi prin polița de malpraxis şi riscurile şi prejudiciile produse ca urmare a exercitării profesiei de către personalul medical care, pe perioada instituirii stării de urgenţă sau a stării de alertă, a fost desemnat să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii. Evident însă că acest lucru nu este posibil, pentru că firmele de asigurări nu pot fi obligate să-și asume un astfel de risc.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version