Cauta

Fostul șef ANRE, în cărți pentru a prelua Secretariatul General al Guvernului / Ciolacu: „Eu îmi asum această numire. Categoric!”

Fostul șef ANRE, în cărți pentru a prelua Secretariatul General al Guvernului / Ciolacu: „Eu îmi asum această numire. Categoric!” - Ziarul National

Un „penal”, în cărți pentru a prelua Secretariatul General al Guvernului / Ciolacu: „Nu îi apare nimic în cazier. Ce facem, omorâm oamenii?”

Marian Neacşu urmează să fie numit în funcţia de secretar general al Guvernului, la propunerea PSD. Marcel Ciolacu își asumă răspunderea pentru el, deoarece Neacşu nu are în cazier antecedente penale, pentru că acea condamnare „e depăşită juridic”.

„Staţi uşor că domnul Neacşu am înţeles că a avut o condamnare pe incompatibilitate, pe conflict de interese… e depăşită juridic. Domnului Neacşu nu îi apare nimic în cazier. Ce facem, omorâm oamenii? Eu îmi asum această numire. Categoric!”, a spus liderul social-democraților, afirmând că premierul Nicolae Ciucă nu a avut nimic de comentat legat de propunerea PSD.

„Am făcut această propunere domnului Marian Neacşu şi nu e atributul meu, e atributul primului ministru, am adus la cunoştinţă primului ministru ce dorim să fie secretarul general”, a afirmat președintele PSD, miercuri seară, la România TV.

Întrebat ce părere are premierul Nicolae Ciucă despre propunere, liderul PSD a răspuns: „Nu are nicio părere… domnul Neacşu este un om care a avut performanţe, e un om serios”.

A fost exclus din PSD în 2018

Marian Neacşu afost condamnat, în februarie 2016, la şase luni de închisoare cu suspendare, acuzaţia fiind de conflict de interese, fiindcă şi-ar fi angajat fiica la biroul de parlamentar.

În vârstă de 57 de ani, Neacșu ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Acesta a fost exclus din PSD, în anul 2018, în perioada în care preşedinte al formaţiunii era Liviu Dragnea, fiind unul din semnatarii scrisorii prin care solicita ca Dragnea să facă un pas în spate de la şefia PSD.

Ulterior, Neacşu s-a înscris în Pro România, în februarie 2019, însă câteva luni mai târziu acesta a fost susţinut şi votat în Parlament de către social-democraţi pentru a deveni vicepreşedinte al ANRE.

Ultimele stiri

  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Exit mobile version