Informații de ultimă oră indică faptul că Ludovic Orban ar urma să fie revocat din funcția de consilier pe politică internă al președintelui Nicușor Dan.
UPDATE: Se confirmă plecarea lui Ludovic Orban din echipa de la Cotroceni. Administrația Prezidențială a anunțat marți că șeful statului și consilierul prezidențial Ludovic Orban „au decis de comun acord încheierea colaborării”.
„Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial Ludovic Orban au decis de comun acord încheierea colaborării. Decizia a fost luată în termeni amiabili. Președintele își exprimă aprecierea pentru activitatea domnului Orban și îi urează succes în proiectele viitoare”, a precizat Administrația Prezidențială.
Orban fusese numit consilier prezidențial pentru Politică Internă în cadrul Administrației Prezidențiale în octombrie 2025.
Orban, revocat la aproape o lună de la numire?
Însă, în urmă cu scurt timp s-a aflat, pe surse, că Ludovic Orban ar urma să fie revocat din funcția de consilier al președintelui Nicușor Dan.
Nu e clar dacă Orban va mai continua în cadrul echipei de la Administrația Prezidențială, nefiind făcut un anunț oficial în acest sens.
Potrivit unor surse, revocarea ar fi o consecință a faptului că recent Orban a criticat USR pentru că folosește imaginea preşedintelui în campania electorală pentru Primăria Capitalei.
Orban a declarat, recent, la Antena 3, că Nicuşor Dan nu este implicat în campania pentru Primăria Capitalei.
„A fost întrebat la conferinţa de presă din această săptămână şi a explicat punctul de vedere. A fost prezent la evenimentul de lansare. Asta nu înseamnă că e implicat în campanie. Sigur că cei de la USR îi folosesc imaginea preşedintelui, până la urmă o să ajungă să-i enerveze pe simpatizanţii lui Nicuşor Dan prin faptul că abuzează efectiv de imaginea lui Nicuşor Dan”, a afirmat Ludovic Orban.
(sursa foto: Ludovic Orban/Facebook)
