Cauta

Tudose, ironie maximă la adresa lui Cîțu: „Rămâne totuși o întrebare: ce ne facem dacă ne întâlnim cu el pe stradă exact atunci când…”

Tudose, ironie maximă la adresa lui Cîțu: „Rămâne totuși o întrebare: ce ne facem dacă ne întâlnim cu el pe stradă exact atunci când...” (sursa foto: Facebook/Mihai Tudose)

Fostul prim-ministru social-democrat Mihai Tudose îi dă replica ex-premierului Florin Cîțu, după ce acesta din urmă ieșise recent cu un mesaj în care susținea că ar trebui ca Marcel Ciolacu să le explice românilor „de ce pe noua legislație prețurile la energie și gaze au crescut brusc cu aproape 30%”.

Fostul șef al Guvernului, actualmente europarlamentar, nu a trecut cu vederea reacția venită de la fostul număr 1 în cadrul PNL-ului, formațiunea ce face parte, alături de PSD, din coaliția de guvernare.

„Lumea văzută prin ochii lu’ Cîțu…”

Replica lui Tudose către Cîțu mustește de ironie. Social-democratul „demolează” mesajul liberalului, menționând că în timpul în care Cîțu era premier s-a închis centrala de la Mintia.

„Lumea văzută prin ochii lu’ Cîțu… Printr-o postare care se vrea a fi devastatoare la adresa PSD, Cîțu (da, acel Cîțu) se arată indignat că PSD a crescut prețul la energie!!!”, susține Tudose, joi, într-o postare pe Facebook.

Fostul prim-ministru social-democrat își încheie mesajul cu întrebare, retorică și într-o notă vădit ironică. „Trecând peste ridicolul situației, trecând peste faptul că el ca Prim-ministru a închis centrala de la Mintia, trecând peste faptul că Ministrul Energiei de atunci este și acum același Popescu-PNL, trecând peste faptul că el Cîțu urla peste tot că nu se poate interveni cu o schemă de plafonare a prețurilor și că acum spune că PSD s-a opus și el a vrut, trecând peste toate acestea și peste multe altele, rămâne totuși o întrebare: ce ne facem dacă ne întâlnim cu el pe stradă exact atunci când el aude voci?”, susține Tudose.

Cîțu vrea ca șeful PSD să iasă cu explicații

Reacția lui Tudose a venit ca urmare a unei postări, de pe aceeași rețea de socializare, pe care o făcuse în 16 iunie Florin Cîțu, cu trimitere la cifrele de la Institutul Național de Statistică (INS), referitoare la prețul la gaze și energie electrică. În acest context, Cîțu i-a cerut lui Ciolacu să iasă cu explicații în fața românilor.

„Aceasta este diferența. Pe 4 octombrie 2021 am aprobat OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică̆ și gaze naturale pentru sezonul rece care a SCĂZUT prețul la gaze și energie electrică.

O spune negru pe alb INS. In comunicatul pentru Indicele Prețului de Consum. INS arată că prețul la gaze și energie electica a SCĂZUT în februarie și martie. INS a calculat, în februarie și martie, prețul gazelor și al energiei electrice în baza OUG 118/2021.

PSD a criticat vehement ordonanța 119/2021 și nu a vrut să o prelungească și după luna martie 2022. A impus O.U.G. nr. 27/2022 privind masurile aplicabile clienților finali din piața de energie și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.

Ordonanța PSD a intrat în vigoare la 1 aprilie 2022, iar prețul gazelor a CRESCUT în aprilie cu 26% și al energiei electrice cu 28%.

Marcel Ciolacu trebuie să le explice românilor de ce pe noua legislație prețurile la energie și gaze au crescut brusc cu aproape 30%”, a susținut Cîțu în postarea de pe Facebook.

Ultimele stiri

  • Mihaela Gheorghe, „Învățătoarea Anului 2025”, premiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Dascălul, finalist al Ligii Profesorilor Excepționali
  • ”Șoimii” de la Washington și Ierusalim visează la prăbușirea regimului iranian
  • Lautaro Martinez: „Am rezonat cu Chivu”
  • Patronul clubului „Expirat” din Capitală, reținut pentru trafic de droguri – SURSE/Ce au găsit anchetatorii la locuința sa
  • Prăbușirea industriei nu mai poate fi oprită. Scădere accelerată a producției înaintea scumpirii energiei
  • Interesul poartă fesul
  • Schița viitorului GUVERN (surse). Ce ministere și-ar dori PSD și ce ministere ar vrea PNL, USR și UDMR
  • Un summit cu tâlc: China va controla Asia Centrală?
  • Momentul ”euro global”
  • Tehnologia care ne îngrijește: Aplicații și dispozitive smart pentru sănătatea ta în 2025
  • Exit mobile version