Cauta

Sindicalistii ii cer premierului sa o demita de urgenta pe Olguta Vasulescu

In conditiile in care deunazi primul-ministru anunta ca Legea salarizarii unitare urmeaza sa ajunga, in decurs de cateva zile, in Parlament, sindicalistii Cartel Alfa au reactionat.

Printre alte aspectele pe care au tinut sa le aduca in atentia lui Sorin Grindeanu, reprezentantii Cartel Alfa, prin vocea presedintelui Bogdan Hossu, i-au cerut premierului inlocuirea din functie, cat mai degraba cu putinta, a Ministrului Muncii, dar si a celui pentru Dialog Social.

Prin intermediul unei scrisori deschise semnate de liderul Cartel Alfa, sindicalistii atrag atentia asupra faptului ca „dupa aproape trei luni de la initierea ei, inca nu avem un draft al proiectului de lege al salarizarii unitare, consultarile s-au facut numai in cateva sectoare si numai pe grila lor, aceste consultari fiind, in cel mai bun scenariu, o caricatura. Nu se poate realiza o dezbatere transparenta doar cu promisiuni si pe bajbaite, cu fragmente de anexe prezentate fugitiv si disparat, apoi confiscate”.

Totodata, sindicalistii isi declara nemultumirea fata de decizia de a trimite proiectul actului normativ in Parlament „ca initiativa legislativa a unor parlamentari PSD”, acuzand ca „se doreste transformarea unei initiative guvernamentale, care implica responsabilitatea unui proces legislativ transparent (punerea spre consultare pe site timp de 10 zile, avizarea in Comisia de Dialog Social, avizarea in Consiliul Economic si Social), intr-o initiativa parlamentara”.

In acest sens, reprezentantii Cartel Alfa „solicita demiterea de urgenta a Ministrului Muncii si Justitiei Sociale si a Ministrului Consultarii Publice si Dialogului Social pentru modul defectuos si incompententa cu care au abordat elaborarea proiectului legii salarizarii unitare si consultarea cu partenerii sociali”.

sursa foto: Facebook

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version