Cauta

Șerban Nicolae și-a anunțat demisia din PSD. Nu oricum, ci făcând o comparație cu un nume de legendă

Șerban Nicolae și-a anunțat demisia din PSD. Nu oricum, ci făcând o comparație cu un nume de legendă - Ziarul National

Șerban Nicolae și-a anunțat demisia din PSD

După ce numele său nu s-a regăsit pe listele pentru alegerile parlamentare programate pentru luna decembrie, senatorul care a condus Comisia Juridică din Camera Superioară a Legislativului a decis să părăsească Partidul Social Democrat.

”Mâine voi face poate cel mai dureros anunț privind activitatea mea publică. Dar, în viață, o ușă se închide, o alta se deschide”, scria, miercuri, Șerban Nicolae pe pagina sa oficială de Facebook.

Iar în urmă cu scurtă vreme s-a și aflat care este vestea pe care o prefața postarea senatorului: și anume că Șerban Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuți membri ai PSD-ului, părăsește formațiunea politică în fruntea căreia se află Marcel Ciolacu.

Nicolae își motivează decizia și face o comparație cu legenda fotbalului autohton, Gigă Hagi. ”Am trecut și prin intemperii, și prin seisme, și prin evenimente mai contondente, mereu am fost alături de partid. Am fost izgonit de unii care veniseră ca oaspeți și se descălțau la ușă.

Acțiunile mele din actuala legislatură, toată prestația mea publică ca parlamentar ar fi trebuit să fie recompensată, eu tot ce am făcut, am făcut în beneficiul electoratului. Faptul că sunt contestat cu atâta vehemență de adversarii politici asta spune totul. Este ca și cum, la Mondialul din 94, România îl scotea pe Hagi din echipă pentru că așa cereau adversarele. ”, susține Nicolae, citat de știripesurse.ro.

Anunțul senatorului demisionar din PSD vine după ce chiar liderul formațiunii anunța, în privința lui Nicolae, că ”nu a fost propus de nicio organizaţie în discuţie pentru a fi pe liste”.

Recent, Marcel Ciolacu anunțase invalidarea listei de la Vrancea, după ce se aflase că numele lui Marian Oprișan figura drept candidat la Senat.

 

 

Ultimele stiri

  • Sondaj INSCOP, cu trei zile înainte de alegeri. Cine conduce în cursa pentru Primăria Capitalei!
  • Călătorie cu „musafiri” neașteptați! Gândaci filmați în trenul spre aeroportul Otopeni! „Nu sunt rari, da-s mari!”
  • Putin e fericit. Cu un asemenea guvern de pufuleți isterici, România îi e o țară prietenă
  • Avertismentul experților! Cu cât ar putea crește factura la gaze în 2026, din primăvară, când expiră plafonarea prețurilor
  • Alertă medicală pentru pacienții cu diabet: Senzori de glicemie retraşi de pe piață, în 17 țări, după raportarea mai multor decese
  • Anunț de presă Maricel TOFAN
  • De necrezut, dar adevărat: pensionarii români se împrumută la CAR pentru masa de Crăciun!
  • Autoritățile dau vina de la una la alta în criza apei din Prahova. UDMR îl arată cu degetul pe „Dorel”
  • Ce a făcut Putin de Ziua României!
  • Horoscop 4 decembrie 2025 – Astăzi este o zi foarte bună
  • Exit mobile version