Cauta

Se cere o decizie. Ciolacu pune punctul pe i, în privința crizei politice: „Deja întindem prea mult răbdarea românilor” – VIDEO

Ciolacu pune punctul pe i, în privința crizei politice. Mesaj către liderii politici: „Deja întindem prea mult răbdarea românilor” - VIDEO

În timp ce se așteaptă rezultatele negocierilor privind formarea guvernului pe care a fost desemnat să îl formeze Nicolae Ciucă, și cu doar câteva zile rămase până sâmbătă, termenul-limită pentru depunerea în Parlament a listei miniștrilor, liderul Patidului Social Democrat a ieșit cu un mesaj de ultimă oră, menit să ajungă în atenția liderilor politici ai formațiunilor parlamentare, în privința actualei situații de pe scena politică.

„În ceea ce priveşte criza politică, eu fac un apel la toţi liderii politici cu reprezentare parlamentară în acest moment că deja întindem prea mult răbdarea românilor şi este cazul ca clasa politică să ia o decizie. Întotdeauna cea mai proastă decizie este când nu iei nicio decizie. Momentan, am discuţii în continuare cu domnul prim-ministru desemnat, Nicolae Ciucă”, a declarat Ciolacu, joi, de la sediul PSD-ului.

Întrebat dacă ar fi de acord să susțină miniștri tehnocrați în Guvernul Ciucă, liderul social-democrat a răspuns: „Prima propunere a PSD a fost să venim cu un guvern de tehnocraţi, specialişti, până la alegerile generale anticipate”.

Totodată, Ciolacu a declarat că „este o posibilitate şi nu trebuie exclusă” varianta unui guvern de tehnocrați cu Ciucă premier.

Ciucă: Îmi voi juca şansa până la capăt

Pe de altă parte, Ciucă a anunțat, miercuri, că nu are în gând să-și depună mandatul.

„Nu a fost niciodată această variantă, deci nu îmi voi depune mandatul. (…) Sâmbătă seară expiră, la ora 24,00, (termenul-n.r.) şi până atunci vom avea programul de guvernare şi lista Cabinetului depuse la Parlament (…). Nu este închisă uşa către absolut nimeni, noi continuăm să negociem, continuăm să discutăm şi să avem o soluţie finală. (…) În acest moment, mandatul meu este să negociem pentru un guvern minoritar PNL-UDMR. (…) Îmi voi juca şansa până la capăt”, a declarat premierul desemnat Ciucă, la sediul PNL, în fața presei.

Ultimele stiri

  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Ministrul Muncii, întrebat dacă vor fi bani de pensii până la sfârşitul anului: „Vor fi dacă vom face niște economii” – VIDEO
  • Oferta publică de cumpărare Fondul Proprietatea SA.
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 5 septembrie 2025 – Astăzi este o zi minunată
  • Nicușor Dan, despre TVA, pachetele de austeritate și relațiile cu partenerii externi
  • Alege ce citesti
  • Nicușor Dan la 100 de zile de mandat: președintele care nu e lider
  • Exit mobile version