Cauta

Se cere demisia ministrului Educației! Scandal imens înainte de începerea școlii

Se cere demisia ministrului Educației! Scandal imens înainte de începerea școlii - Ziarul National

PSD, prin vocea lui Vasile Dîncu, care este președintele Consiliului Național al partidului, îi cere lui Ludovic Orban să o demită pe Monica Anisie, deoarece nu ar fi gestionat bine măsurile pentru începerea noului an școlar.

Dîncu cere „capul” lui Anisie, după ce aceasta a declarat că nu mai înțelege nimic din ce se întâmplă în jurul ei. Social-democratul a invocat achiziția a doar 30% din cele 250.000 de tablete promise copiilor, precizând că nevoia este de 900.000 de tablete.

„Nu sunt absurd ca să îi cer doamnei ministru Monica Anisie să înţeleagă complexitatea sistemului. Sunt profesor şi eu ca şi dânsa şi nici nu îmi place să comentez asupra unor greşeli pe care le face. Probabil că toată lumea poate să greşească, însă este cazul, după părerea mea, nu să demisioneze, cum cerea un partener al partidului care se află la guvernare, ci este vorba de o demitere pur şi simplu. Doamna Anisie a spus, cu sinceritate, că nu mai înţelege nimic din ce se întâmplă în jurul ei”, a declarat Vasile Dîncu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD din Kiseleff.

Și Dacial Cioloș dorește înlăturarea Monicăi Anisie

Dacian Cioloș susține că Monica Anisie ar trebui să-și dea demisia de onoare, după modul în care a gestionat deschiderea școlilor. Liderul PLUS este de părere că, cu două zile înainte de data la care elevii ar trebui să se întoarcă în bănci după o pauză de șase luni, nu există nicio certitudine că școlile s-ar putea deschide în siguranță.

„Doamna ministru al Educației, Monica Anisie, ar trebui să plece de la minister de urgență, dar nu am nicio speranță că se va întâmpla așa ceva. Mai ales că poate invoca exact criza pe care nu reușește să o rezolve pentru necesitatea rămânerii în funcție. Am văzut acest scenariu de zeci de ori. Politicieni incompetenți care cred că lumea se va prăbuși fără ei se agață de scaune cu disperare”, a declarat liderul PLUS.

Orban, răspuns pentru Cioloș

Liberalul Ludovic Orban i-a răspuns lui Dacian Cioloș, spunând că Monica Anisie a fost secretar de stat în timpul guvernării tehnocrate, iar cererea liderului PLUS ar fi o politizare dramatică, în contextul campaniei electorale.

„Suntem în campanie electorală. Orice declaraţie trebuie privită în context electoral. Nu voi răspunde dar voi spune câteva lucruri. (…) îi readuc aminte că în urmă cu o săptămână ne cerea nouă, Guvernului, să nu politizăm deschiderea şcolii. Or, să ceri demisia unui ministru cu o zi înainte de deschiderea şcolii mi se pare o politizare dramatică a subiectului, cu atât mai mult cu cât, din câte îmi aduc eu aminte aşa doamna Monica Anisie a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei în timpul guvernării Cioloş. Nu înţeleg, atunci era bună, acuma când nu mai e în acelaşi partid cu dânsul, sau , mă rog, în aceeaşi formă de guvernare nu mai e bună? Sunt declaraţii politice, nu răspund acestor declaraţii politice”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Mediafax.

Ultimele stiri

  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Exit mobile version