Cauta

Scheme de ajutor de stat pentru producătorii români. „La aprobarea premierului vor demara procedurile” – VIDEO

sursa foto: playtech.ro

După o „ședință tehnică”, avută joi dimineață, cu miniștrii și secretarii de stat ai PNL din Guvernul Ciolacu, liderul formațiunii liberale, Nicolae Ciucă, a anunțat ce s-a discutat în cadrul întrevederii.

Și anume s-a avut în vedere posibilitatea ca la nivelul Ministerului Finanțelor să fie activate scheme de ajutor de stat în sprijinul producătorilor autohtoni. Două domenii sunt prioritare – a anunțat Ciucă: industria alimentară și cel al materialelor de construcții.

Ciucă: La aprobarea premierului vor demara procedurile pentru a fi operaționalizate

„În primul rând, am discutat despre posibilitatea ca la nivelul Ministerului de Finanțe să fie activate scheme de ajutor de stat care să sprijine producătorii români și sunt două domenii prioritare: producătorii din industria alimentară și producătorii de materiale de construcții. Domnul ministru Boloș va discuta cu celelalte ministere de linie care sunt implicate în aceste scheme de ajutor de stat și, desigur, la aprobarea premierului vor demara procedurile pentru a fi operaționalizate aceste scheme”, a declarat Nicolae Ciucă, în fața presei.

Discuțiile avute de către fostul premier Ciucă și miniștrii PNL din actualul Cabinet, condus de către Marcel Ciolacu, au avut loc cu doar câteva ore înainte ca la Palatul Victoria să înceapă ședința de guvern. Reuniunea Executivului e programată să înceapă la ora 12.

Ultimele stiri

  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Prietenia fără limite: Xi-Putin!
  • De ce China câștigă cursa armelor. Povestea unui “geniu incontestabil”
  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Alina Gorghiu mai este și refuzată. Malta a decis să respingă cererea de extrădare a prințului Paul
  • Cea mai bună alegere din Europa pentru investitorii financiari
  • Exit mobile version