La începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, trei dintre obiectivele sale declarate anunță deja posibile litigii transatlantice: dorința de a forța pacea în Ucraina, riscând să capituleze în fața lui Putin; dorința de a-i face pe europeni să plătească pentru garanțiile de securitate oferite de Statele Unite prin intermediul NATO; și dorința de a echilibra deficitul american față de UE prin măsuri protecționiste.
Promisiunile electorale ale președintelui ales nu implică neapărat acțiuni hotărâte imediat după întoarcerea la Casa Albă: înainte de a le aplica, sau nu, Trump și echipa sa vor analiza cu siguranță riscurile și beneficiile. Ce scenarii se prefigurează pentru Europa?
Fragmentarea
Fragmentarea nu este cel mai probabil scenariu pe termen scurt, dar nu se poate exclude posibilitatea ca „trumpizarea” mentalităților să se răspândească și să contribuie la degradarea UE din interior, potrivit AFP. Partidele extremiste progresează în Italia, Suedia, Finlanda, Olanda, Slovacia, Spania, Germania, Austria sau chiar în Portugalia și România.
Tabăra pro-europeană din Parlamentul European se află în pericol: s-a micșorat la alegerile din 2024, iar dacă ar pierde majoritatea absolută în fața extremelor de dreapta și de stânga, UE ar putea deveni, în timp, prost guvernabilă, așa cum sunt deja unele țări. Pozițiile administrației Trump ar putea, de asemenea, să aprindă divergențele între țările europene, divizate în privința modului de a răspunde.
Vasalizarea
Vasalizarea ar putea fi un scenariu plauzibil dacă europenii, îngroziți de teama unei retrageri americane, ar decide să îndeplinească toate condițiile impuse de Washington: să plătească mai mult pentru Ucraina și/sau să accepte un compromis de pace nefavorabil; să plătească mai mult pentru NATO și să cumpere mai mult echipament de apărare american; să accepte concesii comerciale pentru a reechilibra schimburile (de exemplu, cumpărând mai mult gaz lichefiat); să renunțe la reglementarea gigantilor digitali din SUA.
Statele Unite exercită o influență asupra Europei de Vest de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și asupra întregului continent din anii 1990. Europenii au contestat uneori politica de la Washington cu succes, dar în general nu sunt pregătiți să se unească împotriva americanilor.
Această tendință, care este și rezultatul diviziunilor europene, ar putea să se accentueze în ciuda izolaționismului lui Trump. De altfel, el nu a amenințat cu retragerea din NATO: a cerut doar europenilor să contribuie mai mult.
Aliatul american ar putea astfel deveni mai puțin comod și mai exigent, iar țările europene mai docile și mai slabe. Vasalizarea oferă protecție, dar poate fi contestată de opinia publică dacă încetează să mai fie subtilă („soft power”) și devine explicită și brutală.
Prudență, flexibilitate, realism
Într-un al treilea scenariu, europenii ar da dovadă de prudență și flexibilitate, protejându-și interesele în timp ce evită să antagonizeze noua administrație americană, pentru a păstra Alianța Atlantică și a pregăti zile mai bune. Asta s-a întâmplat deja în primul mandat Trump.
Europenii trebuie să fie realiști, să fie capabili să răspundă noii administrații Trump, să consolideze un pilon european în NATO contribuind mai mult la cheltuielile militare și la trupe, dar și să credibilizeze o opțiune europeană pentru apărarea continentului.Totodată, UE ar convinge Statele Unite că au și ele de pierdut dintr-o confruntare comercială.
Relațiile internaționale derivă dintr-un joc constant de acțiuni/reacții, dar poate că alegerea lui Trump oferă un prilej de a întări autonomia și reziliența europeană.