Cauta

SCANDAL sexual în PSD. Ministru acuzat că se îmbăta, apoi suna sau aborda femei noaptea. Una dintre ele îi e colegă de partid

psd

SCANDAL sexual în PSD. Ministru acuzat că se îmbăta, apoi suna sau aborda femei noaptea. Una dintre ele îi e colegă de partid

Marius Budăi ar fi încercat să abordeze femei noaptea după ce ar fi consumat alcool la evenimentele importante ale partidului. Surse din PSD au declarat că ministrul muncii ar fi sunat-o pe o deputată la un hotel din Olimp, în august 2022.

Deputata PSD nu era singură în cameră, ci împreună cu soțul, cu care venise la evenimentul de la mare. Soțul a reacționat și a avut o discuție aprinsă cu ministrul Budăi la parterul hotelului, potrivit mai multor martori oculari, scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Marius Budăi, probleme cu alcoolul

„Momentul a fost jenant, Budăi încerca să fie macho man, iar deputata era cu soțul ei în cameră. Nu era pentru prima dată când avea un astfel de comportament, mai ales când bea, dar aici s-a trezit că dă peste un bărbat. Deputata nu avea nicio vină, totul a fost extrem de delicat”, povestește un membru PSD care a fost prezent în momentul confruntării dintre soțul deputatei și ministrul muncii.

Apoi, la finalul lunii ianuarie, la un hotel din Sinaia, Budăi ar fi provocat un episod asemănător.

În urmă cu mai bine de 3 săptămâni, Budăi ar fi avut un alt derapaj. Acesta ar fi încercat să convingă mai multe femei să meargă în așternuturile sale la reuniunea partidului de la Sinaia. Totul s-ar fi întâmplat într-un hotel din Sinaia, pe fondul aceluiași consum de alcool.

Șefii PSD știu de aceste incidente, dar nu au făcut nimic. Surse din partid spun că Marcel Ciolacu i-a cerut „să înceteze să mai bea”, notează Libertatea.

Marius Budăi este la al doilea mandat de ministru al Muncii. Acesta este căsătorit și are un copil.

Ultimele stiri

  • Ne mai luăm mult la mișto, domnule Dan Voiculescu?
  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Misterul piramidelor egiptene, desluşit! Cum au fost construite mai ușor în urmă cu 4.700 ani (VIDEO)
  • Mugur Isărescu trage semnalul de alarmă: „Când datoria depășește 50%, trebuie luate măsuri”. Urmează îngheţarea pensiilor şi a salariilor?
  • S-au scos „armele” în campania electorală din SUA. Donald Trump şi Joe Biden s-au atacat de la distanţă
  • Românii care aproape că se aleg cu dublarea pensiei. Noua Lege a Pensiilor 2024 îi favorizează
  • Rusia a atacat Kievul cu drone! Moscova acuză că şi Ucraina lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane
  • Horoscop – duminică, 19 mai 2024. Nativii care trebuie să aibă grijă la cheltuieli!
  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Exit mobile version