Se spune că doar crizele ajută Uniunea Europeană să atingă obiectivul final al unei integrări mai profunde. Dar rezultatele europarlamentarelor nu par să fie o criză prea mare.
Problema nu este că ascensiunea partidelor de dreapta dură și populiste – care nu reprezintă o majoritate în noul Parlament European – ar modifica traiectoria UE, ci mai degrabă incapacitatea politicienilor centriști de a se adapta la noua realitate.
Jale și isterie generalizată
The Spectator avertizează că piețele financiare au reflectat anxietatea generală cu privire la sănătatea proiectului european: euro s-a prăbușit în raport cu dolarul și lira sterlină, ratele dobânzilor la obligațiunile europene s-au înăsprit, iar bursele sunt în recul. Nimic nou, așa se întâmplă de câte ori aleșii provoacă isterie generalizată în propriul interes.
Potrivit expertului european al Fundației Bertelsmann, citat de Le Monde, UE intră în „faza cea mai decisivă din istoria sa de 70 de ani”. Sumbru – mai rămânea să anunțe Apocalipsa.
Panica a fost agravată de președintele francez Emmanuel Macron, care a recunoscut triumful partidului Rassemblement National și a dizolvat Adunarea Națională. De asemenea, premierul Belgiei a demisionat după victoria naționaliștilor flamanzi.
Circul politic înseamnă adevărata criză
Coalițiile guvernamentale din alte părți au fost slăbite. În cei trei mari membri fondatori ai UE – Franța, Italia și Germania – dreapta naționalistă se află într-o poziție avantajoasă. Și care e problema? Așa au ales europenii, un proces democratic.
Dar a da vina pe dreapta, pe eurosceptici, populiști și naționaliști este cel mai simplu mod pentru centriști de a-și ascunde eșecurile politice: Green Deal, imigrație, bugetul UE și datoria colectivă. De duminică seara, se văicăresc de parcă ar fi sfârșitul lumii.
Da, dreapta radicală și-a mărit forța de la 160 de eurodeputați la aproximativ 200. Însă este împărțită între grupurile parlamentare – ECR, ID și nealiniați.
PPE rămâne cel mai mare grup, așa cum a fost din 1979, și va tinde să se alieze cu social-democrații, dând coaliției lor peste jumătate din totalul mandatelor. Aceasta este coaliția pe care Ursula von der Leyen o râvnește pentru realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene. Și împărțirea posturilor de top ale Comisiei va fi probabil o negociere în familie.
Unii acuză că europarlamentarele au devenit o mascaradă – Parlamentul European se populează cu nepricepuți – de la stânga la dreapta – și, în general, cu oameni care nu au ce căuta într-o astfel de instituție. Este un adevăr.
Alții susțin că aceste alegeri s-ar fi transformat într-o criză numai din cauza dreptei. Greșit: circul politic al UE înseamnă adevărata criză.