De ce dreapta nu va fi sperietoarea UE

Dreapta insurgentă din Europa nu va schimba nimic, titrează UnHerd. Impactul europarlamentarelor nu va fi atât de semnificativ pe cât se tem sau speră oamenii.

E adevărat, grupurile ECR și ID au obținut câștiguri semnificative. Dar chiar dacă vor reuși să împingă Comisia Europeană spre dreapta, vor avea dificultăți în a-și transforma succesul electoral în influență politică.

A presupune că aceste alegeri vor modifica radical cursul agendei de elaborare a politicilor UE, implică faptul că UE este o democrație parlamentară funcțională. Nu este așa.

În ciuda fanfarei care înconjoară fiecare alegere europeană – descrisă plictisitor ca fiind „cea mai importantă din istoria Uniunii Europene” – realitatea este că Parlamentul European nu este un parlament în sensul convențional al cuvântului. Capacitatea de a iniția legi este rezervată exclusiv brațului „executiv” al UE, Comisia Europeană.

Parlamentul European poate doar să aprobe, să respingă sau să propună amendamente și revizuiri la propunerile legislative ale Comisiei.

Nici Comisia însăși nu este în niciun caz aleasă în mod democratic. Președintele și membrii săi sunt propuși și numiți de Consiliul European, care este format din liderii statelor membre ale UE. Chiar și în acest caz, Parlamentul nu poate decât să aprobe sau să respingă propunerile Consiliului.

Partidele populiste trebuie să se realinieze musai cu establishmentul UE

Cel puțin în zona euro, supraviețuirea politică a guvernelor depinde în mare măsură de bunăvoința UE. Acesta este motivul pentru care și partidele populiste de dreapta, odată ce ajung la guvernare, au tendința de a se realinia rapid cu establishmentul, atât în Consiliul European, cât și în Parlamentul European.

În toate chestiunile majore, prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni,  și-a aliniat guvernul la UE și la NATO.  A manifestat disponibilitatea de a susține un al doilea mandat pentru Ursula von der Leyen, cu care a dezvoltat o relație strânsă.

În Franța, victoria Rassemblement National(RN), partidul Marinei Le Pen, l-a determinat pe Emmanuel Macron  să dizolve parlamentul și să anunțe alegeri anticipate. Dar și Le Pen, care pare să renunțe la narațiunea anti-UE, va avea nevoie de aliați pentru o coaliție stabilă. În cazul în care RN  va câștiga viitoarele alegeri din Hexagon, toate semnele sugerează că nu va fi forța perturbatoare pe care o promite.

Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană (BCE) pot impune în mod eficient orice politică pe care o doresc guvernelor alese – și chiar să le înlăture cu forța din funcție, așa cum au făcut cu Silvio Berlusconi în 2011.

Deși ne putem aștepta la o schimbare de direcție în anumite domenii, este puțin probabil ca aceste europarlamentare să rezolve problemele economice, politice și geopolitice presante care afectează UE: stagnarea, sărăcia, divergențele interne și, poate cel mai important pentru viitorul continentului, extinderea NATO și militarizarea agresivă a blocului în contextul escaladării tensiunilor cu Rusia.

În acest sens, nu este deloc surprinzător faptul că aproximativ jumătate dintre europeni nici măcar nu s-au deranjat să voteze.