Cauta

S-a aflat! Secretarul general al PSD-ului dezvăluie ce minister NU și-ar dori social-democrații. Care e motivul – VIDEO

S-a aflat! Secretarul general al PSD-ului dezvăluie ce minister NU și-ar dori social-democrații. Care e motivul – VIDEO - Ziarul National

Reglementarea pieței energiei – o decizie corectă în interesul românilor

Până să se ajungă la o decizie la nivelul celor trei formațiuni (PSD, PNL și UDMR), care discută în privința formării unui nou guvern, cu privire la numele cu care se va merge la Cotroceni, ca propunere de premier, s-a aflat de la secretarul general al formațiunii social-democrate ce minister nu și-ar dori acest partid. Și de ce anume.

„Cu miniştrii e greu de (…) spus nume sau unde sunt miniştri, pentru că va fi în funcţie de nominalizarea primului ministru. (…) Sunt două ministere avizatoare – de Finanţe şi Justiţie – care unul va fi la PSD, unul la PNL, cele două ministere de forţă să le spunem așa – MAI şi MApN – unul într-o parte şi unul într-o parte. Restul este greu de discutat pentru că e în funcție de cine va fi prim-ministru”, a declarat secretarul general al PSD-ului, miercuri seară, la Antena3.

Din câte a mai anunțat oficialul PSD, în cazul în care PNL-ul va da premierul, PSD-ul va avea 9 sau 10 ministere. „Sunt doar ipoteze de lucru la această oră, pentru că va fi totul clar în momentul în care vom avea prim-ministru”, a ținut să sublinieze Stănescu.

Ce minister NU și-ar dori PSD

Secretarul general al Partidului Social Democrat spune că „PSD-ul trebuie să aibă în Guvern cei mai buni oameni pe care-i are în partid” și a explicat că formațiunea politică și-ar dori Ministerul Finanțelor – un minister, așadar, avizator.

„Nu ne dorim Ministerul Justiţiei, ne dorim Ministerul Finanţelor, pentru că, știți bine, în guvernarea anterioară și nu ne ferim să spunem acest lucru am avut o mare problemă cu Justiţia. (…) Da, am greşit mult”, a susținut Paul Stănescu, la postul TV amintit.

Ciolacu: Săptămâna viitoare, România va avea un Guvern

Pe de altă parte, președintele PSD a făcut la rândul său un anunț important, pe fondul discuțiilor cu liberalii și cu UDMR-ul.

”Săptămâna viitoare, România va avea un Guvern. Fiindcă este și o obligaţie, deja lumea nu mai are răbdare. Toţi președinții care reprezintă această coaliție sunt de acord că săptămâna viitoare trebuie să avem”, declarase în cursul serii de miercuri, Marcel Ciolacu, la câteva ore după ce Consiliul Politic Național al PSD-ului a decis, în unanimitate, să îl susțină pe președintele formațiunii social-democrate pentru postura de prim-ministru.

Ultimele stiri

  • Horoscop 1 decembrie 2025 – Fii încrezător și nu te lăsa amăgit de aparențe
  • PACE ÎN UCRAINA – negocierile din Florida: Discuții aprinse pe calendarul alegerilor din Ucraina și schimbul de teritorii
  • ROMÂNIA, 2025! IMAGINILE ANULUI! Oamenii stau la cozi pentru apă potabilă/ Ministrul USR al Mediului dă vina pe subordonați
  • Parada militară de 1 Decembrie – spectacol și restricții în lanț. Iată programul oficial
  • Alege ce citești
  • GEORGE SIMION, reales în fruntea AUR. Pariul pentru 2026: „ARESTARE SAU GUVERNARE”
  • China va câștiga cursa inovației?
  • România lui Nicușor și Bolojan: intri cu CV fals, ieși cu secrete de stat!
  • Rezultate catastrofale ale măsurilor lui Bolojan. PIB-ul a scăzut cu 10 miliarde de lei, iar industria e în colaps
  • Zelenski, din ce în ce mai vulnerabil
  • Exit mobile version