Cauta

S-a aflat: PSD-ul face pasul oficial! Depun moțiunea împotriva lui Vlad Voiculescu, ”un pericol pentru sănătatea românilor” – VIDEO

S-a aflat: PSD-ul face pasul oficial! Depun moțiunea împotriva lui Vlad Voiculescu, ”un pericol pentru sănătatea românilor” - VIDEO (sursa foto: Facebook/Guvernul României)

Social-democrații se țin de planul de a-l ”taxa” pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, prin depunerea unei moțiuni simple, în Parlament.

La finele ședinței de luni a conducerii formațiunii social-democrate, senatorul Radu Oprea a explicat că moțiunea simplă care îl vizează pe șeful de la Ministerul Sănătății urmează să fie depusă peste două zile, la Cameră, urmând ca săptămâna viitoare să și intre în dezbatere.

”Au fost câteva teme dezbătute şi cred că de maximă importanță este moţiunea pe sănătate, moţiunea simplă „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Această moţiunea va fi depusă la Camera Deputaţilor miercuri, pentru că mâine (marți-n.n) mai sunt dezbateri cu asociaţiile medicilor, cu asociaţiile pacienţilor şi cu reprezentanţii sindicatelor”, a anunțat senatorul Oprea, de la sediul PSD.

Ce spusese Ciolacu

De altfel, încă de la finele lui ianuarie, liderul PSD prefața un astfel de pas. Numărul 1 din cadrul principalei formațiuni de opoziție a dezvăluit că, odată cu reluarea lucrărilor în Parlament, începând cu luna februarie, se are în vedere depunerea unei moțiuni simple la adresa lui Vlad Voiculescu. ”Noi nu putem depune o moţiune simplă unui grup interguvernamental, dar în schimb vom depune, începând cu 1 februarie, o moţiune simplă, clară, către ministrul Sănătăţii. Poate nu înţelege că pandemia ţine de Ministerul Sănătăţii. (…) Noi, PSD-ul, vom depune o moţiune simplă şi vom chema la audieri”, anunța Ciolacu, la un post TV.

Referitor la inițiativa privind audierile, la Parlament, s-a aflat că social-democrații ar vrea să audă explicații de la cei care au responsabilități în privința campaniei de vaccinare la nivel național. ”La 1 februarie, începe sesiunea parlamentară şi vom chema la audieri pe cei responsabili de acest haos în campania de vaccinare şi de testare (…). Ei deja vorbesc numai de vaccinare, fără să aibă vaccin şi fără să aibă reguli foarte clare. Mai mult, asistăm la cea mai mare anomalie: Guvernul nu are nicio responsabilitate, nu îşi asumă nimic, doar vin şi ne fac promisiuni”, susținea, la momentul respectiv, liderul PSD.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version