Ultimele mutări confirmă ceea ce „Național” scrie de o bună bucată de timp, anume că România este sub ocupație franceză. Nici măcar colonie nu ne mai putem numi, de când Parisul a dat lumii de înțeles că la București nimeni altcineva nu (mai) dictează. Alegerea este surprinzătoare și în același timp istorică – demonstrează că, încă o dată, facem alegeri greșite, ca națiune, și asta într-un moment crucial pentru noi.
Începând cu anul 2000, ca să nu zicem imediat după căderea regimului comunist, România și-a vândut libertatea de decizie și suveranitatea națională cui a licitat mai mult.
Fie că au bătut drumul până la București britanicii, americanii, austriecii, italienii sau francezii, fiecare a plecat cu desaga plină, luând ce a poftit, după mărimea portofoliului; așa am rămas fără Sidex, Petrom, Renel, întreaga industrie a cărbunelui sau instituțiile financiar-bancare. Ni s-a spus că sunt neprofitabile, dar imediat ce au trecut în stăpânire străină au și început să fie rentabile!
Guvernanții s-au perindat cam aceiași, iar noi, de 25 de ani, rămânem tot acolo – fără control pe securitatea energetică a țării și tot cu alde Crin Antonescu pe post de iepure într-o cursă electorală, veșnicul candidat de locul 2, acum scos de la naftalină după o pauză de 10 ani.
Macron ordonă, Bolojan execută
Controlul asupra statului este exercitat total și la un nivel nemaiîntâlnit vreodată, din ’89 încoace. Valorile democrației și principiile statului de drept au fost călcate în picioare, iar ordinul a venit din afară. Așa cum am scris în numărul precedent, la predarea ștafetei, oamenii din echipa lui Joe Biden au lăsat România pe mâna rețelei soroșiste, care l-a împuternicit pe Emmanuel Macron să impună regulile aici. 
În doi timpi și trei mișcări, un lanț de decizii controversate au cutremurat societatea: rezultatul alegerilor prezidențiale a fost anulat, candidatul învingător în turul 1 a fost ridicat de pe stradă, ca ultimul infractor, și scos din cursă, apoi, autoritățile pregătesc legea care le conferă totalul control asupra mass-media, Ilie Bolojan a ajuns președinte interimar, iar Nicușor Dan este împins spre Palatul Cotroceni de vântul schimbării care bate dinspre Franța.
Parisul și-a plantat oamenii săi în administrația prezidențială post-Iohannis. Chiar dacă este una interimară, are forța și pârghiile necesare pentru a face cărțile în favoarea așezării în fotoliul prezidențial a celui mai incompetent și superficial primar general pe care l-a avut vreodată Capitala. Ca drept dovadă, numirile lui Florin Vlădică și, mai ales, Dacian Julien Cioloș pe funcții de consilieri prezidențiali. În cazul primului, cel mai probabil că Macron pregătește terenul pentru închiderea bazelor militare americane, iar al doilea are rolul de a elibera Palatul Cotroceni pentru USR și restul organizațiilor non-guvernamentale, multe dintre ele adevărate căpușe ale bugetului de stat.
De ce tace Donald Trump
România joacă totul pe o singură carte, cea a cocoșului galic. A mai pariat și-n urmă cu 80 de ani tot la fel și a pierdut, dar așa se întâmplă când nu-ți place școala și chiulești de la ora de Istorie – te arzi negreșit, mai devreme sau mai târziu!
Când chiar Washingtonul bate toba unei noi ordini mondiale, Bucureștiul a ales să-și pună dopuri în urechi. De câștigat, nu câștigăm nimic având o asemenea atitudine sfidătoare față de Casa Albă. De riscat, însă, riscăm enorm, iar aici e altă discuție!
America nu are timp de România și de aceea tot ce se întâmplă „zilele acestea” poate părea că trece neobservat. Greșit, se cunosc multe, dacă nu chiar fiecare amănunt, doar că altele „ard” la încept de mandat pentru Donald Trump – de exemplu, refacerea relației cu Vladimir Putin este mai importantă decât apărarea democrației de îmbuibații parveniți care au dat năvală în politica românească.
Atunci când va veni momentul, Statele Unite vor interveni, negreșit, la fel cum a făcut-o J.D. Vance la München. Se prea poate, însă, ca replica Americii să fie ruperea oricărei colaborări pe linie militară cu România, ceea ce inevitabil va atrage și închiderea afacerilor private; pentru cine nu cunoaște, firmele din SUA nu investesc, peste hotare, decât în țări pe care Unchiul Sam le are în buzunarul de la sacou! Iar dolarii americani sunt foarte mulți și al naibii de puternici, încă, pe piața românească, așa că nu ne putem decât imagina impactul unui vot de blam acordat de Administrația Trump, după alegerile din mai.
Și, apropo de alegeri, există și un elefant în cameră despre care nimeni nu vorbește public – riscul ca americanii să nu recunoască rezultatul alegerilor de la București și, implicit, să-l pună lângă Nicolas Maduro și alții aflați pe „Lista neagră” pe francofonul impus de Macron!