România stă în fundul gol în fața lui Putin, dar chiar și așa ridică pretenții care, cel mai probabil, stârnesc hohote de râs în marile cancelarii. Avem politicieni habarniști și tot felul de specialiști pe zona militară, însă nu știm de capul nostru – nici ce spune legea în privința folosirii muniției letale din dotarea armatei, nici ce presupun cutumele diplomației.
Avem un război la granița de nord și, ca în orice încleștare militară, există pericolul ca fragmente din rachetele doborâte ori dronele de atac să cadă pe teritoriul nostru. Nu-i prima dată când ne confruntăm cu acest risc, dar parcă acum s-au repezit, ca la un semnal, toți deștepții să ceară Guvernului și Armatei Române să facă ceva, să acționeze.
Ăștia suntem – o să vadă el ce-o să pățim noi!
Nu contează că în niciun moment securitatea națională nu ne-a fost amenințată, alde Lasconi și alți apologeți ai războiului vor insistă să doborâm dronele Rusiei, să-i arătăm noi lui Putin cine suntem.
Ce ne spune un asemenea tip de comportament? Că avem politicieni prea mulți, iar majoritatea habar nu au ce-i prin țară. Nu știe unul să spună 1. Dacă avem voie sau nu să doborâm dronele rusești; 2. Dacă avem cu ce să le doborâm. Există muniție, da, dar nu poate fi folosită! De ce? Întrebați-l pe Tîlvăr, că doarme de când a început scandalul cu dronele, n-a dat o declarație. Stă ascuns în spatele biroului de la MApN și lasă comunicatele seci și mesajele Ro-Alert să vorbească pentru el; în caz de război, ăsta va conduce armata pitit după fotoliu!
Guvernul a deschis ședința de marți cu întrebări despre ce să facem în privința dronelor. Premierul s-a uitat la miniștri, miniștrii au început să butoneze telefoanele, căutând cu disperare răspuns pe la vreun consilier sau consultând Inteligența Artificială (pe ăștia îi crezi în stare să întrebe chatGPT cum se trage cu pușca!). Cert e că nimeni nu știe ce este de făcut într-o asemenea situație și asta pentru că povestea cu dronele căzute în Deltă i-a prins pe toți cu pantalonii în vine; politicienii noștri au altele pe cap – vin alegerile, trebuie alianțe și, mai important de atât, trebuie urgentate ultimele combinații/tunuri, că nu se știe cine iese din urne!
„Cum adică nu am legislație?”, ar fi întrebat șeful Executivului în timpul ședinței, comentând subiectul. „Voi acționa dacă e ținta pe teritoriul României. Cum să las drona să lovească o fabrică și eu să nu acționez?!”, s-ar fi arătat contrariat Ciolacu, dovedind aceeași pricepere și înțelegere a situației ca Elena Lasconi.
Și, totuși, discuțiile din ultimele zile par să dea roade, întrucât sunt informații potrivit cărora Parlamentul pregătește modificarea Legii Apărării Naționale astfel încât armata să primească undă verde în doborârea dronelor sau a altor obiecte neidentificate care violează spațiul aerian românesc chiar și pe timp de pace. Proiectul a fost pe masa Comisiei de Apărare din Senat, care s-a întrunit marți dimineață și a analizat propunerile.
Explicații sunt, rațiunea lipsește
Explicații pentru care nu se pot doborî, acum, dronele rusești sunt destule, doar rațiunea lipsește pentru a înțelege cât de complexă este situația. Să le luăm pe rând și să le analizăm pe scurt, totuși.
În primul rând, trebuie avut în vedere că acțiunile imediate, așa cum cere USR, de exemplu, sunt blocate de o serie de provocări operaționale și de ordin tehnic cu care se confruntă armata română. Apoi, vin barierele diplomatice și, în final, cele legate de securitatea țării. Practic, avem un mixt între diplomație și legislație care împiedică, pentru moment, o ripostă de ordin militar.
Revenind la doborârea dronelor. Ca să le dai jos, mai întâi trebuie să le detectezi. România dispune de sisteme radar moderne, însă acestea văd rachetele și avioanele de vânătoare ale Federației Ruse, nu dronele de atac care zboară la altitudini joase. Dronele pot fi detectate doar de radare mobile, tip Gap Filler/TPS-79, de care și MApN dispune. Acest radar descoperă orice mișcă pe o rază de aproape 200 de km, având capacitate de monitorizare 360 de grade. Se asamblează extrem de repede, sub o oră, fapt ce-l face util pentru orice armată din lume.
Dar, vorbeam mai sus și de provocări operaționale și aici avem în vedere analiza tipului de dronă detectată de radar. Dronele militare pot avea diverse meniri, inclusiv de recunoaștere și monitorizare a unei zone anume. Cum îți dai seama ce tip de dronă a pătruns în spațiul tău aerian? Dacă nu este o dronă de atac, ci una de cercetare (dronă-spion)? În plus, un astfel de aparat poate pătrunde pe cerul României și în urma unei greșeli a navigației GPS, aspect care complică evaluarea corectă a situației. Puși în fața unui asemenea scenariu, ofițerii care răspund de securitatea spațiului aerian românesc au la dispoziție un timp redus în care trebuie să decidă/să stabilească în mod clar dacă drona respectivă reprezintă sau nu o amenințare directă.
Despre legislație am vorbit și nu mai revenim, oricum pare-se că va fi schimbată.
Rămâne chestiunea diplomației, ultima barieră care împiedică un răspuns dintre cele cerute, seară de seară, de Radu Tudor și generalii de fotoliu capitonat de la Antena 3. România face totul pentru a evita o escaladare a conflictului cu Federația Rusă, căci un asemenea act va fi interpretat de Kremlin ca un gest ostil și, mai mult ca sigur, o declarație de război din partea noastră. Ca stat membru NATO, avem obligația de a acționa sub mandatul recomandărilor făcute de aliați și, deocamdată, Unchiul Sam întârzie să dea ordinul „Foc de voie!”.
Până atunci, să nu uităm că „Articolul 5” nu te apără, la o adică, de rachetele Iskander. Și nici n-ar fi bine să verificăm tocmai noi dacă rușii mai au sau nu stocuri suficiente.