AcasăȘTIRI EXTERNEUcraina a atacat Rusia cu 144 de drone în mai multe oraşe,...

Ucraina a atacat Rusia cu 144 de drone în mai multe oraşe, inclusiv la Moscova! Au fost vizate şi aeroporturile (VIDEO)

Ucraina a accentuat atacurile sale de pe teritoriul rus. Au lansat, în total, 144 de drone asupra mai multor regiuni ale Rusiei, în noaptea de luni spre marți.

Au fost vizate Bryansk, Moscova, Tula, Kaluga, Belgorod, Kursk, Oryol, Voronezh, precum și regiunea Krasnodar Krai.

O femeie, ucisă. Alţi civili, răniţi!

Guvernatorul regiunii Moscova, Andrey Vorobyov, a declarat că o femeie de 46 de ani a fost ucisă, iar alți trei civili au fost răniți în atacul cu dronă din orașul Ramenskoye. Orașul este situat la 46 de kilometri sud-est de Moscova.

În timpul nopții, primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a susținut că drone care se îndreptau spre Moscova au fost doborâte deasupra regiunii.

Peste 30 de zboruri internaționale și interne, programate inițial pentru plecare între orele 12:00 și 7:00, ora locală, au fost întârziate pe aeroportul Vnukovo din cauza atacului. Aeroportul Domodedovo din regiunea Moscovei a fost închis la primele ore ale zilei de 10 septembrie, cnform Antena 3.

Pericolul unui colaps militar ucrainean

Chiar și cu livrările de arme occidentale, în prezent nu există nicio perspectivă ca Ucraina să poată provoca o înfrângere zdrobitoare Rusiei și să-și recupereze prin forță teritoriile pierdute.

Există pericolul unui colaps militar ucrainean, care ar putea duce la presiuni în Occident pentru o intervenție directă. Nu degeaba guvernul rus a anunțat că își poate schimba doctrina nucleară.

Este important de separat ceea ce Ucraina are dreptul să facă, de ceea ce este înțelept ca să facă, iar Occidentul să-i permită. Ar trebui să se recunoască faptul că – la fel ca în cazul atacului de la Kursk – o campanie ucraineană de lovire cu rachete NATO a unor ținte din Moscova și din alte zone din adâncul Rusiei ar fi în esență un joc de noroc, al cărui rezultat este foarte îndoielnic.

Nu înseamnă că toate cărțile sunt în mâinile lui Putin și că tot ce trebuie să facă Kremlinul este să aștepte prăbușirea Ucrainei. Text integral de Radu Jacotă, AICI.

 

author avatar
Andrei Ștefan