Care este adevărata Europă? Continentul democratic și unit din ultimele decenii? Sau Europa fragmentată, volatilă și plină de conflicte. Dacă Donald Trump va câștiga alegerile prezidențiale americane din noiembrie, am putea afla în curând.
Trump a cochetat cu retragerea Statelor Unite din NATO în timpul primului său mandat de președinte. Unii dintre foștii săi consilieri cred că ar putea să o facă cu adevărat dacă va obține un al doilea mandat, relatează Foreign Policy. O Europă post-americană devine din ce în ce mai posibilă.
Unii speră că Europa poate continua să prospere – chiar dacă pierde umbrela de securitate a SUA, pe care liderii NATO o vor sărbători la summitul dedicat celei de-a 75-a aniversări a alianței, care va avea loc la Washington în iulie.
America ar putea pleca acasă, în această perspectivă, dar o Europă care a devenit bogată și stabilă în ultimii 80 de ani este pregătită să acționeze ca o forță constructivă și independentă într-o lume multipolară.
Cu toate acestea, este mai probabil ca o Europă post-americană să se lupte pentru a face față amenințărilor cu care se confruntă – și ar putea chiar să revină, în cele din urmă, la modelele mai întunecate din trecutul său.
De ce trebuie americanii să aibă grijă de Europa, se întreabă Trump, când există un „ocean între noi”? Atunci când își promovează „America First”, el se referă la o politică externă în care Statele Unite renunță în cele din urmă la obligațiile neobișnuite pe care și le-au asumat de la al Doilea Război Mondial.
Este timpul să se ia în serios posibilitatea ca SUA să părăsească cu adevărat Europa într-o bună zi. Ce s-ar putea întâmpla?
Europa democratică și unită
Într-un scenariu optimist, Europa ar rămâne democratică, coezivă și unită împotriva dușmanilor săi. Nu mai este locul fragil de la sfârșitul anilor 1940, ci o comunitate prosperă, cu potențial puternic. În plus, liderii europeni se pregătesc deja pentru viitorul post-american, fie prin transformarea țărilor lor în puteri militare, așa cum face Polonia, fie prin susținerea unui nou impuls pentru autonomia strategică europeană, prioritatea Franței.
Problemele cu scenariul optimist sunt ușor de identificat. Atunci când Emmanuel Macron promovează integrarea europeană ca un substitut pentru conducerea SUA, pare să uite că Europa a fost unificată și coezivă tocmai datorită climatului de reasigurare oferit de Washington.
Este extrem de greu să coordonezi o acțiune colectivă între zeci de țări cu interese și culturi strategice distincte, cu excepția cazului în care un hegemon preia conducerea.
Europa slabă și divizată
Un al doilea scenariu este cel al unei Europe post-americane slabe și divizate – un continent ale cărui țări nu se înfruntă între ele, dar nu se sprijină reciproc. Această versiune ar fi mai puțin o întoarcere la anarhie decât o continuare a letargiei.
De fapt, această Europă s-ar putea trezi prinsă între o Rusie agresivă, o Chină expansionistă și – sub Trump – o Americă ostilă.
Este exact scenariul care îi îngrijorează pe Macron și pe alți lideri europeni, deoarece o retragere americană ar fisura grav NATO. Alianța și-ar pierde cel mai puternic membru, cel mai experimentat în luptă – țara care deține cea mai mare parte din capacitățile sale avansate și îi domină mecanismele de comandă și control.
Europa dezmembrată
Într-un al treilea scenariu, viitorul Europei ar putea semăna foarte mult cu trecutul său. Pe măsură ce influența stabilizatoare a Washingtonului se retrage, antagonismele naționale îndelung înăbușite încep să reapară – poate lent la început.
Proiectul european se fragmentează pe măsură ce izbucnesc lupte pentru influența economică și politică pe continent. Comportamentul revanșard reapare, încurajat de interferențele străine. Lipsa unui hegemon readuce în prim-plan vechile dispute teritoriale și ranchiune geopolitice. În timp – poate dura ani, poate decenii – Europa post-americană devine un focar de radicalism și rivalitate.