Cauta

Reacție-fulger la declarația premierului Orban: ”Înainte de a impune noi măsuri…”

După ce s-a aflat că Guvernul ia în calcul impunerea purtării măștii de protecție și în aer liber, în zonele în care apar aglomerații, reacțiile la nivelul opoziției nu s-au lăsat așteptate.

În acest sens, partidul condus de către Călin Popescu Tăriceanu pune accent pe faptul că sunt săptămâni bune de când Executivul a asigurat că va furniza măști de protecție persoanelor din categoriile defavorizate. Și că, înainte de a se gândi să aplice noi măsuri care să implice purtarea acestora, ar fi cazul să facă în așa fel încât oamenii care nu își pot permite să și le cumpere să le primească de la stat.

”Înainte de a purta orice discuție despre introducerea obligativității purtării măștii de protecție în aer liber, dl Orban și Guvernul PNL trebuie să facă mai întâi următorul lucru: să dea persoanelor vulnerabile măștile de protecție promise! Sunt deja zile bune de când licitația a avut loc! Au trecut aproape 2 luni de când le-au promis și nu au făcut nimic!”, susțin reprezentanții ALDE, într-un mesaj transmis pe Facebook.

Totodată, oficialii formațiunii politice aduc în discuție prețul măștilor din farmacii. ”Așadar, înainte de a impune noi măsuri în privința extinderii măsurii de purtare a măștilor asigurați-vă că oamenii nevoiași nu trebuie să mai cheltuie banii de mâncare și medicamente pe măștile la suprapreț din farmacii. Ieșiți din birouri în România reală!”, le cer reprezentanții ALDE guvernanților.

Ce spusese premierul

Orele trecute, Ludovic Orban făcuse precizări pe seama posibilității ca autoritățile să dispună obligativitatea măștii de protecție și în aer liber, în spații unde se formează aglomerații. „Am avut discuții cu mai mulți prefecți, mai mulți reprezentanți din comitete județene pentru situații de urgență care ne-au spus că sunt locuri chiar și în aer liber – de exemplu o piață sau o faleză unde, din cauza aglomerației, există risc de răspândire și discutăm și posibilitatea de a impune obligativitatea purtării măștii în astfel de spații foarte aglomerate. E în analiză, nu am luat încă nicio decizie, dar încercăm să luăm măsuri punctuale”, a menționat Orban, la finalul unei ședințe avute la sediul PNL-ului.

sursa foto: Facebook/ALDE – Partidul Alianta Liberalilor si Democratilor

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version