Cauta

Raed Arafat a răspuns sincer la întrebarea: “Vă daţi demisia după tragedia de la Matei Balş?”

Raed Arafat a răspuns sincer la întrebarea: “Vă daţi demisia după tragedia de la Matei Balş?” - Ziarul National

Raed Arafat a răspuns sincer la întrebarea: "Vă daţi demisia după tragedia de la Matei Balş?"

Mai multe voci din spaţiul public şi din politică i-au cerut demisia lui Raed Arafat, în urma tragediei de la Institutul Matei Balş, unde au murit 6 oameni într-un incendiu.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și secretar de stat în Ministerul de Interne, a explicat în ce condiţii ar putea renunţa la funcţiile pe care le deţine: doar dacă îi cere Guvernul să plece.

Arafat consideră contestarea lui o manipulare

E rezulatatul unei manipulări. Se dorește creșterea nivelului emoțional. Nu știu care e motivul. Oricum cineva încearcă să crească furia și nemulțumirea la nivelul populației.

Poziția mea despre partea cu demisia sau demiterea: E dreptul oricărui guvern care vine să îmi spună nu vreau să mai lucrez cu tine. Și nu voi mai sta niciun minut în plus dacă mi se spune acest lucru. Cine vine poate decide să plec și eu plec.

La plecare voi explica amănunțit unde era sistemul în urmă cu câțiva ani și unde se află acum. Asta va fi singurul lucru pe care îl voi face dacă mi se va cere să plec.

Eu vreau să vă spun că îmi pare rău pentru ce se întâmplă. Dar ce vreau să vă asigur e că împreună cu toate serviciile de urgență vă stăm la dispoziție să vă rog să aveți încredere în acești oameni pentru că în momentul de față alții nu avem.

Trebuie să aveți încredere în acest sistem”, a declarat Raed Arafat.

Protestele s-au înmulţit după tragedia de la Balș

Sute de persoane au ieșit, sâmbătă seara, în stradă, în fața Ministerului Sănătății, după incendiul tragic de la Institutul Matei Balș din Capitală, unde șase persoane și-au pierdut viața.

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, sâmbătă, un protest în fața Ministerului Sănătăţii, în urma incendiului de la Institutul “Matei Balş”. AUR a cerut demisia ministrului Vlad Voiculescu și a secretarului de stat, Raed Arafat.

Câteva zeci de protestatari s-au strâns prima dată în fața ministerului, unde au scandat lozinci precum „Demisia!”, „Jos Guvernul!”, „Ruşine să vă fie!” sau “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”. Cei doi lideri ai partidului, George Simion și Claudiu Târziu, parlamentari AUR, au condus protestul.

Principala revendicare a protestatarilor este demisia actualului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Ultimele stiri

  • Incredibil! Cât poate să coste un sfert de porc într-un supermarket din România, cu doar câteva zile rămase până la Crăciun!
  • Nu e folosită tehnica de înregistrare? Foarte bine. Să ruginească! În ’89 s-a strigat ”Jos Securitatea!”
  • Firma fondată de Dragoș Pîslaru, șeful de la MIPE, contracte de milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Exit mobile version