Între 15 și 17 martie, în Rusia vor avea loc alegeri prezidențiale. Formalitățile procedurale – candidați, campanii, urnele de vot în sine – nu vor afecta rezultatul prestabilit de Kremlin. Aflat în cel de-al 25-lea an la putere, Vladimir Putin va avea un nou mandat de șase ani. La sfârșitul acestuia, va fi eligibil să candideze iarăși, să își prelungească domnia până în 2036.
Putin și-a urmărit două obiective cruciale. Primul a fost extinderea unei rețele autoritare pentru a nimici opoziția și orice tentativă care i-ar pune în pericol funcția.
Al doilea obiectiv ține de psihologia maselor: rușii au fost convinși că nu sunt capabili să-și contruiască un viitor fără un salvator de neam – providențial și omnipotent.
Un sentiment predominant de „putinism veșnic” oferă populației o stabilitate pe model sovietic; este continuitatea politică pe care o cunoaște cel mai bine. Pentru a dăinui, regimul lui Putin trebuie să întrețină iluzia inevitabilității sale, pe care a atins-o deja.
Putin duce cu pricepere un război necesar cu Ucraina și existențial cu Occidentul decadent. Putin este singurul politician care poate conduce Rusia. Putin este comandantul șef de neînlocuit, strategul și diplomatul.
Orice ar face Putin este ceea ce trebuie să facă Rusia. Cuvintele și acțiunile sale determină natura ideologiei, nu invers. Nimeni nu mai are curajul să conteste astfel de narațiuni cu aspect doctrinar.
„Putinismul nu se ascunde de ochii lumii, nu se maschează, nu se preface că este democratic sau supus influenței externe”, scrie politologul Michael Kimmage. Kremlinul își asumă faptul că poate acționa cu impunitate. Mulți ruși, deși înțeleg, desigur, că Putin este muritor, încă nu pot concepe un viitor fără el. Prin urmare, alegerile prezidențiale din acest an nu sunt doar un exercițiu ritualic care validează încă șase ani sub Putin, ci perpetuarea Putinismului.
Consemnul continuității
Când Iosif Stalin a murit în 1953, bătălia pentru succesiune a fost haotică și sângeroasă. Succesorul său final, Nikita Hrușciov, și-a înlocuit rivalii și l-a executat pe cel mai formidabil dintre ei, Lavrenti Beria. Hrușciov a fost răsturnat mai târziu de propria sa elită, iar alesul a fost Leonid Brejnev. Ceea ce a supraviețuit, pe măsură ce conducerea s-a schimbat, a fost Partidul Comunist, pilonul Uniunii Sovietice.
Acesta este un model pe care Putinismul veșnic ar putea să-l reproducă. Putin nu a uns niciun succesor și nu se prevede o luptă pentru putere. Și chiar dacă ar fi, prezumtivii viitori candidați nu vor umări decât perpetuarea sistemul actual, deoarece nu vor permite ca un dezechilibru intern să pună în pericol poziția geopolitică a Rusiei și nu ar vrea să renunțe la construcțiile ideologice pe care Putin le-a asamblat.
Consemnul continuității primează: Putin a făcut destule pentru a se asigura că oricine îi va urma va fi moștenitorul său fidel. Putinismul nu se mai învârte în jurul unui singur om.