Confruntați cu alternativa neatractivă de a continua să lupte fără asigurarea unui sprijin suplimentar din partea americanilor, Kievul și partenerii săi occidentali se gândesc cum să obțină un acord acceptabil cu Moscova.
În cadrul audierii de confirmare în Senat pentru a deveni secretar de stat al SUA, senatorul Marco Rubio a menționat sancțiunile economice împotriva Rusiei drept o sursă cheie de influență care ar putea duce la o rezoluție pașnică.
Între timp, ministrul finlandez de externe, Elina Valtonen, a declarat că „timpul nu este de partea Rusiei”, mai ales dacă Occidentul crește ajutorul pentru Ucraina și intensifică sancțiunile.
Este adevărat că strategia actuală a lui Putin este nesustenabilă, potrivit Foreign Affairs. El încearcă să poarte simultan un război în Ucraina, să mențină un nivel ridicat al cheltuielilor sociale și să păstreze stabilitatea macroeconomică. Este imposibil să le faci pe toate trei în mod perpetuu. Atingerea primului și celui de-al doilea obiectiv necesită cheltuieli mari de numerar, care alimentează inflația și împiedică astfel atingerea celui de-al treilea obiectiv.
Războiul mai presus de toate
Dar speranțele Occidentului se bazează pe o presupunere falsă. Provocările economice ale Rusiei nu sunt atât de acute încât să facă o diferență semnificativă în război pe termen scurt și mediu. Putin are încă resursele necesare pentru a-și susține campania brutală din Ucraina.
Kremlinul prioritizează războiul mai presus de orice. Cheltuielile bugetare pentru apărare și securitate au ajuns la 40%, reprezentând mai mult de 8 % din PIB-ul Rusiei. Cea mai mare parte a acestor bani a fost destinată producției de armament și salariilor militarilor. Armata recrutează între 20 000 și 30 000 de soldați în fiecare lună.
Cu 31 de miliarde de dolari în Fondul național de bogăție, guvernul ar trebui să fie în măsură să rezolve problemele financiare ale întreprinderilor pe care le consideră „prea mari pentru a eșua”.
Posibilitatea unei presiuni sociale este redusă. Pentru mulți ruși, demnitatea a ajuns să însemne salarii și pensii asigurate de stat, mai degrabă decât libertăți civile.
Scopul final al lui Putin rămâne neschimbat: vrea să refuze Kievului capacitatea de a elabora o politică externă independentă și de a menține o armată puternică – în esență, să anuleze suveranitatea Ucrainei. Niciuna dintre propunerile de încetare a focului aflate în prezent pe masă nu îndeplinește cerințele sale maximaliste.
Pentru președintele rus, Ucraina nu este doar un punct fierbinte geopolitic, ci o obsesie care îi dictează strategia pe termen lung. Dacă ar fi de acord cu o încetare a ostilităților pe termen scurt, ar face probabil parte dintr-un plan de regrupare, realimentare și pregătire pentru o nouă agresiune.
Spectrul unei Ucraine suverane și autonome reprezintă o amenințare mult mai gravă pentru Rusia decât perspectiva mai îndepărtată a degradării economice.