Cauta

Procurorii cer inca un mandat pe numele lui Sebastian Ghita

(foto: antena3.ro)

La cateva ore dupa ce s-a aflat ca documentele necesare a fi incluse in dosarul privind extradarea lui Sebastian Ghita, din Serbia, sunt in proces de traducere, aspect confirmat chiar de catre ministrul Justitiei, o alta informatie privindu-l pe fostul deputat a ajuns in atentia presei.

Si anume faptul ca procurorii DNA s-au adresat Instantei Supreme cu o noua cerere formulata pe numele lui Ghita. Este vorba despre o alta solicitare provind emiterea unui mandat de arestare preventiva, in conditiile in care deja exista deja doua astfel de cereri aprobate de judecatori.

De aceasta data, cererea DNA vizeaza, conform Antena 3, dosarul in care Ghita este cercetat alaturi de fostul edil ploiestean, Iulian Badescu, fostul deputat fiind acuzat, printre altele, de dare de mita.

E important de precizat faptul ca solicitarea va ajunge pe masa judecatorilor peste aproape doua saptamani, adica pe 9 mai.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version