Cauta

Președintele Iohannis a mai „bifat” o plimbare: cu barca, în Delta Dunării. Împreună cu soția

sursa foto: captură video Antena 3

Prima zi din septembrie i-a „prins” pe președintele Iohannis și pe soția sa, Carmen, în Delta Dunării, acolo unde s-au bucurat de o plimbare cu barca.

Îmbrăcați în alb și fără să uite de ochelarii de soare, cei doi au fost surprinși de obiectivele camerelor TV cât se poate de zâmbitori.

sursa foto: captură video Antena 3

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au făcut, vineri, o plimbare cu barca în Delta Dunării, potrivit imaginilor difuzate de Antena 3. Cei doi au venit ținându-se de mână și s-au îndreptat către ponton, iar apoi au urcat în ambarcațiunea cu care au pornit în plimbare.

sursa foto: captură video Antena 3

Cotroceni: Vizita confirmă preocuparea constantă a președintelui pentru problematicile legate de mediu

sursa foto: captură video Antena 3

Vizita de vineri a șefului statului în Deltă a avut loc cu prilejul Zilei Rezervației Biosferei Delta Dunării. „Vizita în Delta Dunării confirmă preocuparea constantă a Președintelui Klaus Iohannis pentru problematicile legate de mediu, conservarea biodiversității și limitarea efectelor schimbărilor climatice la nivel național și internațional. Obiectivele legate de protejarea florei și faunei bogate trebuie să se îmbine armonios cu dezvoltarea socială și economică a comunităților care locuiesc în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Pe lângă poluarea cu plastic sau exploatarea insuficientă a resurselor naturale din perspectiva sustenabilității, Delta Dunării s-a confruntat în ultimii ani și cu impactul negativ al schimbărilor climatice, ale căror consecințe – perioade lungi de secetă, deteriorarea calității apei și scăderea rezervelor de pește – pun în pericol biodiversitatea unică a Deltei, precum și bunăstarea comunităților care trăiesc în regiune.

Din această perspectivă, vizita Președintelui României are inclusiv rolul de a contribui la găsirea unor soluții pentru provocările pe care le întâmpină Delta și la mobilizarea actorilor relevanți în implementarea unor măsuri optime. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Tulcea, cu autorități centrale și locale, reprezentanți ai mediului științific și neguvernamental, pentru că protejarea Deltei Dunării are nevoie de implicarea tuturor, dincolo de apartenențe politice și de priorități pe termen scurt”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Ultimele stiri

  • Puterea atingerii: cum contactul fizic reduce cortizolul și inflamația
  • Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia TVR
  • Aubrey de Grey, pionierul mondial al longevității, la București: „Avem 50% șanse ca întinerirea celulară să depășească îmbătrânirea în următorii 15 ani”
  • Tulburător! Ce arată autopsia fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Nu ar fi trebuit anesteziată – surse
  • O să mai coboare euro sub 5 lei? Ce răspuns a dat Isărescu, guvernatorul BNR
  • Premierul Bolojan anunță că mai multe companii de stat vor fi lichidate. Și a confirmat numele uneia dintre ele
  • Orașele din România în care va ninge în Ajunul Crăciunului 
  • COMUNICAT DE PRESĂ CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN CADRUL LAR CHEMICAL R&aA SRL
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. ANM, prognoza meteo până pe 15 decembrie
  • Ciolacu, atac dur la Bolojan: „A confundat funcția cu nevoia de a fi Mesia al României/Totul este blocat” – VIDEO
  • Exit mobile version