Premierul Ilie Bolojan dă de înțeles că nu ia în calcul să-l demită pe Ionuț Moșteanu de la șefia Ministerului Apărării, după controversele apărute în privința CV-ului ministrului de la USR.
În contextul scandalului diplomei lui Ionuț Moșteanu, șeful Guvernului a avut, joi seară, 27 noiembrie, o primă reacție. Premierul a ales să precizeze că nu „lucrează cu CV-uri”, ci cu miniștrii în funcție. Bolojan a mărturisit că i-a spus lui Moșteanu să „țină capul sus”, semn că l-a încurajat după izbucnirea acestui scandal.
Bolojan a fost întrebat cum i se par inadvertențe din CV-ul ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, care a susținut că sunt greșeli pe care le-a făcut din grabă. Premierul a spus că miniștrii sunt propuneri ale partidelor politice care fac parte din arcul guvernamental și, deci „și domnul Moșteanu, este o propunere a unui partid politic”.
„Eu am încercat în toată această perioadă să nu lucrez cu CV-uri, să nu lucrez cu diplome, să nu mă duc să văd ce au absolvit miniștrii, ci am încercat să lucrez cu miniștrii în funcție, încercând ca împreună, respectându-l pe fiecare în parte, să facem maxim posibil în condițiile date pentru guvern în ansamblu și, bineînțeles, pentru România”, a afirmat premierul, joi seară, la Digi24.
Ilie Bolojan: Eu am avut o colaborare bună cu dânsul în această perioadă
„Trebuie să recunosc că în afară de aceste aspecte pe care le-am auzit și eu astăzi (joi – n.red.), care într-adevăr, așa cum a declarat și domnul Moșteanu, nu sunt de natură să-l pună într-o situație favorabilă, eu am avut o colaborare bună cu dânsul în această perioadă” – a completat Bolojan.
El a menționat că una dintre problemele cu care s-a confruntat România a fost lipsa stabilității pe posturi, subliniind că schimbările frecvente de miniștri au afectat capacitatea de a livra rezultate.
„De asemenea, o problemă pe care o avem în multe domenii, mai ales atunci când se lucrează intens în anumite zone, este stabilitatea pe posturi. Dacă ceva am făcut greșit în toți acești ani, din punctul meu de vedere, în afară de alte lucruri, a fost și frecvența prea mare de înlocuire a miniștrilor”, a afirmat Ilie Bolojan.
Bolojan: Mi-a dat un mesaj
Șeful Guvernului a mai precizat că a avut o avut o discuție cu Moșteanu, dar că este „adeptul stabilității pe poziție, pentru că asta îți permite să lucrezi”.
„Mi-a dat un mesaj. Înțeleg că este în Bosnia, la Sarajevo, a fost astăzi la militarii români care sunt acolo. Am avut o discuție cu dânsul. Iau act de de situația în care suntem, v-am spus care a fost colaborarea cu dânsul. Sunt adeptul în general a stabilității pe poziție, pentru că asta îți permite să lucrezi.
Gândiți-vă că în domeniul Apărării suntem în plin proces de negociere a programului SAFE, un program foarte important care implică mai multe ministere, iar Ministerul Apărării are o componentă importantă. Practic, 70% din acest program ține de acest minister, și atunci e foarte important să existe o continuitate, ca lucrurile să meargă înainte”, a mai spus premierul.
Bolojan: I-am spus capul sus, încearcă să îți faci o analiză
Întrebat dacă ministrul Moșteanu ar trebui să explice mai mult acest aspect decât a făcut-o până acum, Bolojan a subliniat că este necesar ca șeful MApN „să explice în așa fel încât să lămurească aceste aspecte”.
„Din punctul meu de vedere, i-am spus capul sus, încearcă să îți faci o analiză. Eu întotdeauna am căutat ca atunci când lucrez cu niște oameni să îi încurajez în așa fel încât să putem merge mai departe. E o problemă de respect față de colegi și am încercat în toată această perioadă, în afară de responsabilitatea pe care o am, de a menține un anumit standard într-o echipă, să fiu și un factor de coeziune și de a ține oamenii împreună în guvern”, a concluzionat premierul Bolojan.
Liderul AUR a cerut demisia lui Moșteanu
După apariția controverselor în jurul unei diplome din CV-ul actualului ministru al Apărării, Ionuț Moșteanu, liderul AUR i-a cerut acestuia să demisioneze.
Președintele AUR, George Simion, spune că Ionuț Moșteanu trebuie să demisioneze „urgent” din funcția de ministru al Apărării, acuzându-l pe șeful MApN că „a mințit în acte oficiale statul român” cu privire la studiile pe care le are.
Simion: Abia după izbucnirea scandalului, ministrul recunoaște o „greșeală jenantă”
„Moșteanu, demisia! Un ministru al Apărării cu studii mincinoase nu poate conduce Armata României!” – a transmis George Simion, joi, 27 noiembrie, într-o postare pe blogul său.
„De aproape 10 ani se perindă prin funcții înalte ale statului român cu o facultate neterminată și specializări inventate, schimbându-și biografia după interesul de moment. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a mințit în acte oficiale statul român, trecând în CV o facultate și o specializare inexistente, doar ca să poată prinde funcții bine plătite la stat.
În documentele depuse pentru funcții în instituții publice și consilii de administrație la companii de stat, Moșteanu a trecut că a absolvit Universitatea Athenaeum din București, specializarea Management, în perioada 1996–2000, deși universitatea a comunicat oficial că nu l-a avut niciodată student și că această specializare nici nu funcționa în acei ani.
Abia după izbucnirea scandalului, ministrul recunoaște o „greșeală jenantă” și scoate public o altă diplomă, de la Universitatea Bioterra, obținută în 2015, la peste două decenii după ce a început facultatea”, acuză Simion.
Moșteanu a publicat diploma pe Facebook
Ionuț Moșteanu a publicat pe Facebook, joi, 27 noiembrie, o diplomă de licență pe care susține că a obținut-o în anul 2015, la Universitatea Bioterra din București, Facultatea de Management Agroturistic.
„Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze” – a scris Moșteanu, între altele, în postarea ce însoțește diploma respectivă.
sursa foto: Facebook/PNL
