Cauta

Ponta: Sustinem ideea unui acord privind finantarea sistemului de aparare. Vom semna maine!

Dupa consultarile avute, luni dimineata, cu presedintele Iohannis, pe tema semnarii unui pact privind finantarea Apararii in anii urmatori, premierul Ponta a anuntat nu doar ca social-democratii sustin o astfel de initiativa, ci si ca marti PSD-ul, formatiunea pe care o conduce, va semna acest acord.

La o zi de la discutiile cu actualul lider de la Cotroceni, social-democratii sunt gata sa parafeze un acord in acest sens. „Sustinem ideea unui acord pe termen lung privind finantarea sistemului de aparare. De altfel, vom si semna maine (marti-n.r), in numele PSD, acest acord. Si ne dorim ca ceea ce a inceput in 2012- adica in fiecare an mai multi bani pentru sistemul de aparare- sa fie un proces de durata si asumat de toate fortele politice, indiferent de momentul in care se afla la guvernare sau in opozitie”, a precizat seful Guvernului, dupa intrevederea cu Klaus Iohannis.

De altfel, primul ministru anuntase, inca de duminica seara, prin intermediul unui mesaj postat pe contul sau de Facebook, faptul ca social-democratii sustin un astfel de pact privind  finantarea Apararii in anii urmatori. „Maine (luni-n.r) va avea loc prima consultare a noului presedinte cu partidele. Suntem de acord sa sustinem un pact national privind finantarea Apararii pe viitor. In fiecare an de cand suntem la guvernare am alocat mai multi bani pentru domeniul Apararii”, nota seful Guvernului.

Ultimele stiri

  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Exit mobile version