Cauta

Ponta, despre demisiile in alb ale ministrilor: „E ilegal, inseamna ca ii santajezi!”

Victor Ponta a adus in discutie faptul ca, in calitatea sa de premier, nu i-ar fi cerut niciunui ministru o demisie in alb, invocand doua motive.

„In primul rand ca mi-am respectat colegii si in al doilea rand cred ca e ilegal. Ca inseamna ca-i santajezi”, a subliniat actualul deputat social-democrat, de la Parlament.

Pe de alta parte, subliniind o data in plus fata de precedentele sale declaratii pe aceasta tema, facute in cursul zilei, ca e de parere ca actualul Guvern ar trebui sa ramana si sa fie schimbati doar ministrii „care nu si-au facut treaba”, Victor Ponta a remarcat o situatie cu totul diferita de cele intamplate pana la momentul de fata. „Vad ca nu-l schimba strada, ca nu-l mai schimba Iohannis, il schimbam noi?”, s-a intrebat fostul premier.

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version