Cauta

PNL se prăbuşeşte în sondaje. Cifre dezastruoase pentru liberali

PNL

PNL se prăbuşeşte în sondaje. Cifre dezastruoase pentru liberali

PNL a pierdut aproape jumătate din intenţia de vot în aproape doi ani de când se află la guvernare, arată sondajele CURS.

Imediat după înlăturarea PSD de la guvernare, Partidul Naţional Liberal era cotat cu 38% în ianuarie 2020. După preluarea puterii, PNL a început să piardă constat încrederea alegătorilor şi pe fondul apariţiei epidemiei de coronavirus în România.

În 10 luni de guvernare, PNL a scăzut în sondaje, în vreme ce PSD a recuperat din terenul pierdut. Astfel, cele două partide au ajuns la aceeași cotă de încredere, aceea de 32% din intenția de vot (octombrie 2020), arată sondajul CURS, citat de Ştiripesurse.

Orban aruncă vina pe Cîțu

Liderul liberal Ludovic Orban spune că partidul a scăzut după ce au apărut în spaţiul public dezvăluiri despre trecutul lui Florin Cîţu, dar mai ales după declanşarea crizei politice. Într-un discurs susţinut duminică la Focşani, Orban a acuzat că liberalii care îl susţin sunt daţi afară sau sunt puşi sub o presiune permanentă. Președintele PNL a reclamat că aceia care vor să conducă înainte de Congres au „prăbuşit” imaginea partidului.

„Ştiţi foarte bine cum ne apostrofează lumea pe stradă, toţi aveţi conturi de Facebook sau comunicare socială, ştiţi foarte bine cam ce asalt este asupra noastră, cum ni se umple frigiderul din cauza a ceea ce se întâmplă şi nu din cauza noastră. Nu aş vrea să ne trezim la congresul ăsta că toată lumea o să vină şi o să-şi strige revolta faţă de bătaie de joc pentru munca şi rezultatele fiecăruia dintre toţi cei care au ridicat împreună PNL. Pentru că cei care vor să conducă înainte de congres numai printr-o putere efemeră pe care au primit-o din partea noastră, pe baza muncii noastre şi a voturilor date de oameni (…) au prăbuşit imaginea partidului şi aproape au făcut praf toată munca noastră pe care am efectuat-o zi de zi”, a declarat Ludovic Orban.

PSD, pe primul loc

De cealaltă parte, PSD s-a confruntat cu înfrângerile din alegerile europarlamentare și prezidențiale, pierderea guvernării, precum şi condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare. Astfel, social-democraţii se aflau în reconstrucție la o cotă de 27%.

Partidul condus de Marcel Ciolacu a trecut pe primul loc înaintea liberalilor în intenția de vot, poziție pe care și-o păstrează și în acest moment. Astfel, în septembrie 2021, PSD a ajuns la 35%, în timp ce PNL mai are 20% în sondaje.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version