Cauta

PMP şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile parlamentare. Surprize la Camera Deputaţilor şi la Senat

Eugen Tomac

PMP şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile parlamentare. Surprize la Camera Deputaţilor şi la Senat

Colegiul Naţional al PMP a validat, duminică, listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Lista canidaților PMP București pentru Camera Deputaților va fi deschisă chiar de președintele formațiunii politice, Eugen Tomac. Lista pentru Senat va fi deschisă de Cristian Diaconescu (fost social-democrat).

Sunt onorat şi le mulţumesc colegilor mei pentru că au validat propunerea de a deschide lista Partidului Mişcarea Populară la alegerile parlamentare în Bucureşti, pentru circumscripţia ce vizează Camera Deputaţilor. Voi merge în tandem cu domnul ministru Cristian Diaconescu, care va deschide lista Partidului Mişcarea Populară la Senat, în Bucureşti„, a declarat Eugen Tomac, la finalul şedinţei Colegiului Naţional al PMP.

Întrebat dacă și Elena Băsescu se va regăsi pe listele de candidați, Tomac a răspuns că „subiectul” nu a fost discutat în partid.Nu pot să vă confirm şi nici nu pot să vă infirm. Tot ce pot să vă spun este că Elena Băsescu este membru PMP de la crearea partidului. La şedinţa de astăzi nu am discutat acest subiect”, a răspuns Tomac.

Tomac a reamintit că PMP doreşte reducerea numărului de parlamentari

Preşedintele PMP reamintit că partidul său este singurul care a cerut în Parlament punerea în aplicare a referendumului privind reducerea numărului de parlamentari, proiect ce stă de mai bine de 2 ani pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Suntem singurul partid parlamentar care a cerut în Parlament să fie pus în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari. Este inadmisibil că niciun partid politic nu a depus în Parlament o iniţiativă prin care să ceară reducerea numărului de parlamentari de la aproape 500 la 300. PMP este formaţiunea care a depus acest proiect de lege în Parlament, proiect are a fost adoptat de Senat şi stă de mai bine de 2 ani de zile pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor„, a mai zis Tomac, preluat de Agerpres.

Ultimele stiri

  • Drumul spre Grecia, „pavat” cu capcane. Ce ar trebui să cunoască românii care merg acolo în vacanță: „Apoi te trezești cu amendă acasă”
  • PNL, locul 1 în sondaje pentru alegerile locale din Ardeal și Banat
  • Tudose, optimist că Firea poate câștiga Primăria Capitalei: „La preşedinţie s-au pierdut alegeri în ultima seară”
  • Comunicat de presă FARINA COMPANY SA
  • Vremea s-a dezlănțuit! Vijeliile au făcut prăpăd în mai multe zone ale țării – FOTO/VIDEO
  • Zona de sub pasajul rutier de la Mihai Bravu a fost îmbrăcată cu rulouri de gazon
  • Poza Zilei
  • Horoscop 4 iunie 2024 – Este o adevarata zi de sarbatoare pentru tine
  • Polonia a arestat 18 colaboratori ai Rusiei și Belarusului
  • Cinci sicrie găsite lângă Turnul Eiffel. Trei persoane au fost reținute
  • Exit mobile version