Cauta

Panică uriașă în PSD. Gabriela Firea, anunț-bombă! „Nu mai candidez!”

Gabriela Firea

Gabriela Firea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea a făcut, marți seară, la postul Antena 3, un anunț la care nimeni nu se aștepta.

Firea a spus că, în cazul în care contracandidații săi, din partea de centru-stânga a eșichierului politic, Robert Negoiță sau Victor Ponta vor obține rezultate mai bune în sondaje decât ea, atunci se va retrage din cursa pentru fotoliul de primar al Capitalei.

„Eu, în această seară, în fața dumneavoastră, anunț că nu mai candidez la Primăria Capitalei, dacă pe flancul de centru și centru-stânga, au un procentaj mult mai mare decât mine. Dar, din toate studiile pe care noi le avem până în acest moment, realizate cu toate casele de sondare a opiniei publice, eu și președintele Klaus Iohannis, de patru ani, suntem pe rând, ori numărul 1, ori numărul 2, în încrederea populației, deci în încrederea românilor. Nu avea ce să se schimbe în ultima săptămână”, a spus Gabriela Firea la Antena 3.

„Nu mă țin de scaun, nu m-am născut primar”

„Mi-am încheiat onorant un mandat de senator și am acoperit un mandat de primar general zic eu cu onoare. (…) Viața nu se termină cu funcția de primar al Capitalei (…) Nu este niciun fel de amenințare, șantaj politic și nici nu vreau să se speculeze că Gabriela Firea este supărată pe PSD. Eu sunt om de echipă. Dacă echipa noastră găsește un candidat mai bun, îi strâng mâna, îi fac și campanie și îi și spun tot ce are nevoie”, a mai zis Firea.

Victor Ponta confirmă toate zvonurile

De cealaltă parte, despre o eventuală candidatură a lui Victor Ponta la Primăria Capitalei, acesta a spus că Robert Negoiță ar fi mai indicat să ajungă Primar General.

„Mi-aş dori, dar nu cred. Eu cred că ar fi un candidat bun. Şi fără să se alăture Pro România ar fi un candidat bun. Din ce am vorbit eu cu Robert, nu cred că va candida în acest an la Primăria Capitalei. Cred că va candida la Sectorul 3. Pe de altă parte, Robert Negoiţă – cu care am o relaţie foarte bună – l-am propus în 2012 când toată lumea spunea că nu poate fi bătut Liviu Negoiţă, e un primar foarte bun”, a răspuns Victor Ponta.

Reamintim că Robert Negoiţă a anunţat că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale de anul acesta.

„După aproape 20 de ani de când am început aventura politică, dedicându-mi toate energiile și priceperea unui partid de a cărei ideologie m-am simțit întotdeauna cel mai apropiat, a venit astăzi momentul să închei acest capitol. Anunț public, astăzi, că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă”, a fost anunţul lui Negoiţă.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version