Cauta

”Ordonanța anti-plastic”, adoptată de Guvern. Ce produse de unică folosință sunt vizate – VIDEO

”Ordonanța anti-plastic”, adoptată de Guvern. Ce produse de unică folosință sunt vizate - VIDEO (sursa foto: monitorulbt.ro)

La fel cum se întâmplă deja în alte țări europene, paharele și farfuriile din plastic, dar și acele caserole dintr-un astfel de material – folosite la transportarea mâncării, de exemplu – vor dispărea de pe rafturile magazinelor și la noi în țară.

România face un pas important în lupta împotriva poluării cu plastic, bătălie ce se duce la nivel european. Respectiv despre ce transpunerea directivei ”single-use plastic”.

E vorba, din câte a anunțat chiar ministrul Mediului, după ședința de miercuri a Executivului, despre o ”ordonanță care introduce și în România acele obligații care au ca scop reducerea plasticului din natură”. Și despre o măsură prin care se va interzice punerea pe piață a unor produse din plastic de unică folosință.

Din câte a mai anunțat ministrul Tanczos Barna, ”ordonanța se va aplica pentru produsele de plastic de unică folosință – pahare pentru băuturi, inclusiv capacele acestora, recipiente pentru alimente, bețișoare pentru urechi, tacâmuri – furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești, farfurii, paie pentru băuturi, agitatoare pentru băuturi, bețe de care se atașează baloane, respectiv recipiente pentru băuturi și pahare pentru băuturi din polistiren expandat (…)”.

”Un lucru este cert – odată cu apariția ordonanței nu se mai pun pe piață produse din aceste materiale, ele sunt înlocuite de produse care vin din materiale biodegradabile, iar stocurile vor fi epuizate treptat, astfel încât pe piață să rămână doar produse care nu dăunează mediului”, a mai precizat oficialul guvernamental, în fața presei.

Până să înceapă ședința de Guvern de miercuri, pe site-ul Executivului a fost postată agenda reuniunii, pe care figura și acest proiect de ordonanță privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care poate fi CONSULTAT AICI.

Ultimele stiri

  • Caz șocant! Procuror din Iași, acuzat de viol. Victima minoră, amenintață cu moartea ca să nu spună „secretul”
  • Sondaj: Gabriela Firea, pe primul loc în intenția de vot a bucureștenilor
  • Mega Image închide „cel mai puternic brand” românesc! Vindea doar produse autentice, realizate după rețete tradiționale
  • Extratereştrii încearcă să ia legătura cu Terra? Semnalul radio misterios ce vine din Univers la fiecare 53,8 minute
  • Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul și șansa de a-și decide propriul destin. Duminică, votați cu inima!
  • UPDATE. Explozie puternică la un magazin de bricolaj din Botoșani. PLANUL ROȘU, activat/Mai multe persoane, rănite – VIDEO
  • PSD bate recorduri la investițiile în infrastructură: bugetul Transporturilor, suplimentat cu 2,7 miliarde de lei
  • De la olimpic la matematică la repetent în administrație publică: materiile la care Nicușor Dan nu a luat examenul
  • L-au ucis pe „rapperul mascat”! „Artistul hip-hop al anului” – împuşcat mortal într-o reglare de conturi între găşti
  • Scandalul marilor magazine vs. producătorii români: PSD pune presiune pe Consiliul Concurenței să verifice abuzurile
  • Exit mobile version