Cauta

Orban dă speranțe zonei HoReCa, promițând o formă de ajutor de stat. În ce constă

Orban dă speranțe zonei HoReCa, promițând o formă de ajutor de stat. În ce constă - Ziarul National

Orban promite o formă de ajutor de stat pentru zona HoReCa. Ce idee are Guvernul

În ultimele luni, de când au început problemele generate de noul coronavirus în România, patronii de restaurante, baruri și cafenele au fost greu încercați de măsurile restrictive care au vizat sectorul HoReCa și care au limitat activitățile acestora în mare parte la zona de terase – în cazul în care, firește, unitățile respective aveau și astfel de spații.

Admițând că zona HoReCa – hoteluri, restaurante, cafenele – a fost ”într-adevăr, a fost foarte afectată”, Ludovic Orban a adus în discuție varianta unei forme de sprijin din partea statului, care s-ar putea face ”mai degrabă prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care are şi turismul” și nu cel al Finanțelor.

”Dar şi pentru zona HoReCa, pe lângă măsurile pe care le-am adoptat, vom introduce o formă de ajutor de stat, care am văzut că este deja folosită în două ţări europene. Este o schemă în care compensezi pierderea prin compensarea a 20% din pierderea cifrei de afaceri pe 2020 raportat la 2019. Efectiv se dau bani – 20% din pierderea pe cifra de afaceri”, a anunțat premierul, duminică seară, la postul B1TV.

Orban a pus accent pe faptul că e necesar ca în acest caz Comisia Europeană să dea undă verde inițiativei. ”Noi deja pregătim schema de ajutor de stat, pregătim actul normativ. Vom face solicitare către Comisia Europeană pentru că orice formă de ajutor de stat pe care o dai trebuie aprobată anterior de Comisia Europeană, pentru că, altfel, dacă le dai banii companiilor şi schema nu e aprobată de Comisia Europeană, companiile după aceea trebuie să dea banii înapoi”, a completat premierul.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version