Printre numeroasele aspecte frapante ale atacului Hamas din 7 octombrie împotriva Israelului – unul care a fost analizat relativ puțin – este locația Gaza.
Pentru cea mai mare parte a ultimului deceniu, Fâșia Gaza nu a mai părut a fi un câmp de luptă major pentru rezistența palestiniană. Incursiunile recurente ale armatei israeliene au blocat Hamas într-o poziție defensivă. Iar blocada Gazei a tăiat teritoriul de restul lumii.
În schimb, Cisiordania a fost o arenă de conflict mult mai evidentă, potrivit Foreign Affairs. Pentru Hamas și alte grupări militante, aici era terenul de desfășurare mai potrivit pentru rezistența armată naționalistă palestiniană.
Într-adevăr, Israelul părea să recunoască situația: în ajunul zilei de 7 octombrie, forțele israeliene erau ocupate cu monitorizarea palestinienilor din Cisiordania, pornind de la premisa că Gaza nu reprezenta o amenințare prea mare în afară de tirurile ocazionale de rachete.
Dar operațiunea din 7 octombrie a contrazis radical acest punct de vedere. Pentru a lansa raidul ucigaș din zori, aripa militară a Hamas din Gaza a aruncat în aer punctul de trecere a frontierei Erez cu Israelul și a încălcat bariera de securitate din Gaza în numeroase puncte.
Ucigând peste 1 200 de israelieni și luând peste 240 de ostatici, atacatorii au anticipat în mod clar un răspuns militar pe scară largă împotriva Gaza, o așteptare care a fost confirmată de ofensiva aeriană și terestră de o violență fără precedent a armatei israeliene.
În esență, după ani de zile în care a fost trecută în plan secund, Gaza a devenit inima confruntării israeliano-palestiniene.
Redobândirea centralității Gaza ridică întrebări importante cu privire la conducerea superioară a Hamas. Anterior, se presupunea că gruparea era în mare parte condusă din afara teritoriului de către liderii săi aflați la Amman, Damasc și Doha. Dar această înțelegere este de mult depășită.
Cel puțin din 2017, când Yahya Sinwar a preluat conducerea Hamas din Gaza, a urmărit să întreprindă acțiuni ofensive împotriva Israelului și să conecteze Fâșia la lupta palestiniană mai largă.
În același timp, el a ajustat strategiile mișcării pentru a ține cont de evoluțiile din Cisiordania și Ierusalim, inclusiv de tensiunile tot mai mari din jurul moscheii Al Aqsa. În mod paradoxal, în loc să izoleze Gaza, blocada israeliană a contribuit de fapt la readucerea teritoriului în centrul atenției mondiale.
Gaza a câștigat importanță ca teritoriu simbolic și loc de sacrificiu, pe care liderii politici ai Hamas trebuiau să-l recunoască pentru a-și consolida legitimitatea.
În contextul în care Gaza este din nou bombardată intens după prăbușirea armistițiului de șapte zile, Israelul și Statele Unite au discutat diverse scenarii pentru “ziua de după”.
Deși sunt în dezacord în multe chestiuni, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea unui guvern al liderului Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, pe care Israelul îl respinge, ambele țări sunt categorice în ceea ce privește eradicarea totală a Hamas.
Până în prezent, în ciuda unui atac de cinci săptămâni al uneia dintre cele mai puternice armate din lume – în care majoritatea covârșitoare a locuitorilor din Gaza au fost forțați să își părăsească locuințele și peste 17.000 de persoane au fost ucise – Hamas dă puține semne că ar fi fost eradicată.
Nu numai că a reușit să se mențină, dar și-a afirmat și autonomia față de conducerea externă a organizației, precum și față de aliații săi arabi și de Iran.
Capacitatea de a rămâne o forță chiar și acum, cu o prezență mediatică și o rețea de sprijin, pune serios sub semnul întrebării toate dezbaterile în jurul viitoarei guvernări a Fâșiei Gaza.
Deoarece nu a reușit să își îndeplinească obiectivele în Gaza, Israelul a intensificat operațiunile militare în Cisiordania prin raiduri zilnice, arestări în masă și represiuni de amploare.
Operațiunile nu numai că ridică perspectiva unui război pe două fronturi, ci sugerează că forțele israeliene însăși ar putea contribui la promovarea obiectivului Hamas de a reconecta Gaza la lupta mai largă pentru eliberarea palestinienilor.