După 10 ani în fruntea țării, președintele poate cere românizarea numelui, că deja ne-a luat și obiceiurile, nu numai casele. Neamțul Klaus este același „Iohannescu” de care ne ferim când trecem granița, rușinându-ne văzând ce comportament respingător poate să aibă. 2024 a dat, deja, câteva „examene” și pe toate le-a picat șeful statului, după cum o să vedem.
La „Cotroceni” obișnuia să cânte cucuveaua, acum mai falsează doar niște lachei ratați care cred că-i fac un bine fostului primar din Sibiu susurându-i la ureche ce vrea să audă.
Slugărnicia NU salvează România!
Dacă se întreabă cineva de ce a fost alungat Iohannis de la „masa bogaților”, răspunsul nu poate fi decât unul singur. Pentru ca s-a comportat ca un Iohannescu – precum românul slugarnic și dispus să facă orice numai să-i fie lui bine. Ați văzut în vreun moment să spună ceva de țară, să ceară pentru România fonduri mai multe, să bată cu pumnul în masă la negocierile pentru Schengen amenințând că, altfel, va face și va drege?! Nu, în nicio luare de poziție n-a avut în vedere interesele țării, ci numai pe cele personale.
Ori de câte ori i s-a ivit ocazia, Iohannis a spus că Estul merită să aibă un lider la conducerea Europei sau că, pe fondul conflictului din Ucraina, cine ar fi mai nimerit să conducă Alianța Nord-Atlantică dacă nu un președinte din Est. Niciunul dintre argumentele sale n-au stat în picioare și nu pentru că „Răsăritul” este prost văzut în lumea din „Apus”, deloc!
America, în continuare stăpânul de necontestat din NATO, nu mai apreciază linsul clanțelor de la ambasadele sale, are alte pretenții si, mai ales, alte așteptări. S-a dus vremea când SUA erau obligate, cumva, să facă tot felul de favoruri personale în tentativa de a-și pava drumul prin România. Azi, după ani de parteneriat strategic, americanii spun „pas” oricăror presiuni exercitate de la București, iar când vine vorba de câte un „șantaj” micuț, cum s-a încercat cu șefia NATO, taie răul de la rădăcină.
Diplomația este o artă pe care a desăvârșit-o Nicolae Titulescu și ea nu poate fi înțeleasă de orice orice epigon care crede că, dacă funcția și protocolul l-au adus în preajma „greilor” lumii, are dreptul să-i bată pe spate, ba chiar să și încerce un mic șantaj, doar-doar o ține!
Unchiul Sam nu mai acceptă astfel de jocuri, dimpotrivă, acționează ferm și decisiv.
Viktor Orban
Iar dacă, totuși, o face, în mod cert vorbim despre un personaj cu greutate sau despre o țară pentru care SUA merită să închidă ochii la o impertinență altfel de neiertat.
Un astfel de lider este Viktor Orban, pe care maghiarii îl votează la foc automat ori de câte ori sunt alegeri. În pofida presiunilor Vestului, premierul de la Budapesta rămâne neschimbat, iar puterea, concentrată în palma lui. Orban este vechi jucător și a știut cum să se facă respectat, dar mai ales primit în toate cancelariile occidentale. Iar „azi”, joacă un rol major – intermediază negocierile de pace între ruși și ucraineni, sub mandat Moscova&Washington. Nu-i de mirare că, după summit-ul din Elveția, el a fost primul lider ajuns la Kiev; are relații bune cu Vladimir Putin, dar în același timp face parte din NATO.
Și dacă va avea succes în încercarea de a-i aduce la masa dialogului pe Zelenski și Putin, și dacă va eșua, pentru Viktor Orban aproape că nici nu contează. El și-a cimentat poziția și a făcut-o într-un moment în care Ungaria tocmai a preluat președinția Consiliului UE.
Și, acum, să-l privim pe Klaus Iohannis, care după 10 ani în fruntea țării se pregătește să părăsească Palatul Cotroceni pe ușa din dos. Am fi zis „noaptea, ca hoții”, dar el este doar simpatizant, nu și membru USR. Și, apoi, riscam să fie confundat cu Vlad Voiculescu, pe care aud că l-a prins soția într-o activitate febrilă pe Tinder… sau ceva site deocheat, mă rog, VV era, așa, puțin ocupat după lăsarea întunericului.