Cauta

Monica Iacob Ridzi, cu o zi inainte de a afla decizia ICCJ: „Altarul de sacrificu are nevoie de al 13 – lea ministru…”

A mai ramas o singura zi pana cand magistratii Instantei Supreme vor anunta verdictul in dosarul in care fostul ministru al Tineretului si Sportului este acuzat de abuz in serviciu. Inainte de a afla decizia judecatorilor, Monica Iacob Ridzi a scris, duminica, pe blogul sau un mesaj, in care noteaza si ca „altarul de sacrificu are nevoie de al 13 – lea ministru …”.

Este vorba despre un text destul de lung, in care pleaca de la o poveste de familie, cea a bunicilor sai deportati, atinge, cum era de asteptat, si acuzatiile care i se aduc de catre procurori in dosarul care se judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar sustine si ca starea sa de sanatate a fost afectata de faptul ca a ajuns sa se confrunte cu aceste acuzatii care i se aduc. „Din pacate acesti ultimi 6 ani din viata si-au pus amprenta definitiv asupra vietii si familiei mele. Sunt 6 ani in care bolile pe care le aveam s-au agravat si au aparut si altele noi. Sunt 6 ani in care am alergat intre spitale, avocati, experti, instanta si iar spitale…”, scrie Ridzi pe blog.

Nu in ultimul rand, Ridzi isi sustine nevinovatia, aducand ca argument in acest sens probele din dosar dovedesc acest lucru. „Am scris sute de pagini despre probele din acest dosar, care dovedesc clar ca nu am nicio implicare in savarsirea faptelor pentru care am fost trimisa in judecata”, noteaza fostul ministru.

ICCJ urmeaza sa anunte decizia in acest dosar in cursul zilei de luni, 16 februarie. „Voi spera pana in ultima clipa ca aceia care vor decide soarta mea si a copiilor mei, vor vedea si vor cantari mai mult decat instanta de fond probele aflate la dosar. Voi spera ca se va tine cont si de probele noi pe care instanta de fond nu le-a vazut. (…) Mi-as dori ca nu aspectele medicale sa primeze in decizia instantei ci probele din dosar care dovedesc nevinovatia mea, dar am depus si rapoartele medicale instantei pentru a dovedi ca, din pacate, situatia mea medicala este foarte grava. (…) Altarul de sacrificu are nevoie de al 13 – lea ministru …„, sustine fostul minsitru.

Va amintim ca Monica Iacob Ridzi este acuzata de abuz in serviciu, intr-un dosar legat de manifestarile organizate de Ziua Nationala a Tineretului, in 2009, perioada in care fosta democrat-liberala era ministru al Tineretului si Sportului.

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version