Cauta

Marcel Ciolacu şi PSD au mai dat o lovitură înainte de alegerile parlamentare, după cooptarea lui Rafila

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu şi PSD au mai dat o lovitură înainte de alegerile parlamentare, după cooptarea lui Rafila

Partidul Social Democrat se întăreşte serios înainte de alegerile parlamentare, programate pentru 6 decembrie. Joi, a fost anunţată cooptarea lui Alexandru Rafila, iar vineri, unele surse au susţinut că urmează înscrierea lui Adrian Streinu Cercel în formaţiunea condusă de Marcel Ciolacu.

Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, va candida pe listele Partidului Social Democrat la Senat, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, potrvit postului Antena 3.

Adrian Streinu Cercel

Surse politice au precizat că Adrian Streinu Cercel va ocupa locul doi pe lista PSD a organizaţiei Bucureşti, după Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei. Duminică urmează ca Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, să susţină o conferinţă de presă pentru a-l anunţa pe Adrian Streinu Cercel ca fiind una dintre propunerile social-democraţilor pentru un post de senator în Parlamentul României.

Lista PSD la parlamentare e deschisă de Marcel Ciolacu

Din actuala conducere a partidului, Marcel Ciolacu va deschide lista deputaților la Buzău, Gabriela Firea lista de senatori la București, Sorin Grindeanu candidează cap de listă la Camera Deputaților în județul Timiș, iar Vasile Dâncu va candida pe prima poziție la Senat în județul Cluj.

În cadrul discuțiilor, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a respins listele propuse de organizațiile care au obținut rezultate proaste la alegerile locale. Liderii organizațiilor respective ar fi vrut să obțină un mandat de parlamentar.

De pe listă PSD pentru parlamentare lipsesc nume precum Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae sau Florin Iordache.

Ultimele stiri

  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Exit mobile version